Președintele companiei aeriene Air India, mesaj în spatele ușilor închise pentru angajați după accidentul aviatic de săptămâna trecută

Președintele Air India, Natarajan Chandrasekaran, le-a transmis luni angajaților că prăbușirea avionului de săptămâna trecută, în urma căreia cel puțin 271 de persoane și-au pierdut viața, ar trebui să fie un catalizator pentru construirea unei companii aeriene mai sigure, îndemnându-i pe oamenii din companie să rămână „hotărâți” în fața oricărei critici, relatează Reuters.
În cadrul unei întâlniri organizate la sediul companiei aeriene deținută de Tata Group, în apropiere de New Delhi, la care au participat 700 de angajați, Chandrasekaran a declarat că prăbușirea a fost cea mai „sfâșietoare” criză din cariera sa, potrivit unui purtător de cuvânt citat de Reuters. Presa nu a fost invitată la evenimentul care s-a desfășurat în spatele ușilor închise.
„Am trecut prin destule crize de-a lungul carierei, dar aceasta este cea mai sfâșietoare”, a spus el, potrivit purtătorului de cuvânt al Tata Group.
„Trebuie să folosim acest incident ca un imbold pentru a construi o companie aeriană mai sigură”, le-a transmis Chandrasekaran celor prezenți la întâlnire.
Președintele Air India a făcut apel la așteptarea rezultatelor anchetei
Avionul Boeing 787-8 „Dreamliner”, care transporta 242 de persoane și se îndrepta spre Aeroportul Gatwick din sudul Londrei, a început să piardă altitudine la câteva secunde după decolarea din Ahmedabad, joia trecută, și s-a transformat într-o imensă minge de foc în momentul impactului cu clădirile de la sol.
Toate persoanele aflate la bord, cu excepția uneia, au fost declarate decedate în cel mai grav dezastru aviatic din ultimul deceniu, iar aproximativ 30 de persoane și-au pierdut viața la sol.
Compania aeriană și guvernul indian analizează mai multe aspecte ale accidentului, printre care forța de propulsie a motoarelor, poziția flapsurilor și de ce trenul de aterizare a rămas deschis în timpul decolării și ulterior la prăbușire.
„Trebuie să așteptăm rezultatele anchetei… Este un mecanism complex, cu multe sisteme de redundanță, verificări și echilibre, certificări, toate perfecționate de-a lungul anilor. Totuși, se întâmplă astfel de lucruri, așa că vom afla de ce s-a întâmplat [accidentul] după încheierea investigației”, a spus Chandrasekaran, în vârstă de 62 de ani, în cadrul întâlnirii cu angajații.
El este, de asemenea, președintele conglomeratului Tata Group.
Accidentul aviatic din India a dat o nouă lovitură companiei aeriene
După ce a preluat compania de la stat în 2022, Tata Group și-a prezentat planurile de investiții pentru a crea o „companie aeriană de clasă mondială”, după ani întregi de pierderi financiare, întârzieri constante ale zborurilor și întreținere precară în perioada în care Air India era administrată de stat.
Luni, un alt avion Boeing 787-8 Dreamliner al Air India, cu destinația New Delhi, s-a întors la Hong Kong la scurt timp după decolare, din cauza unei probleme tehnice sesizate de piloți.
„Nu este ușor să faci față criticilor”, a spus Chandrasekaran. „Vom trece prin asta. Trebuie să dăm dovadă de reziliență”, a îndemnat el.
La Ahmedabad, zeci de membri ai familiilor victimelor așteaptă cu să ridice trupurile celor dragi, în timp ce medicii colectează probe dentare și efectuează verificări de identificare.
Până acum au fost identificate doar 99 de probe, iar 64 de trupuri au fost predate familiilor, a declarat Rakesh Joshi, director medical al unui spital public din oraș.
Autoritățile au anunțat, de asemenea, duminică seară că atât înregistratorul de date de zbor, cât și cel al conversațiilor din cabina de pilotaj au fost localizate și securizate – elemente-cheie pentru anchetă.