Sari direct la conținut

Președintele Erdogan i s-a plâns Papei de ceremonia „imorală” de deschidere a Jocurilor Olimpice: „Valorile morale și religioase sunt călcate în picioare”

HotNews.ro
Recep Erdogan, Foto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia
Recep Erdogan, Foto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a spus Papei Francisc, într-o conversație la telefon, că ceremonia „imorală” de deschidere a Jocurilor Olimpice a reprezentat o batjocorire a valorilor sacre și a propus o atitudine comună împotriva acestui lucru, a transmis biroul prezidențial de presă de la Ankara, citat de Reuters.

Deja mai multe grupuri creștine precum și politicieni conservatori s-au declarat scandalizați de un segment al ceremoniei de deschidere de la Paris în care este înfățișată o scenă kitsch care pare să parodieze pictura „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci.

Organizatorii JO 2024 și-au cerut scuze catolicilor și altor grupuri creștine deranjate de scenă și au afirmat că nu a fost intenția lor să arate lipsă de respect față de grupurile religioase, ci mai degrabă să celebreze toleranța.

Thomas Jolly, directorul artistic al festivității, a spus că scena nu a fost inspirată de „Cina cea de Taină” și că descria un festin păgân legat de zeii Olimpului.

Erdogan anunțase marți că-l va suna pe papa Francisc în legătură cu ce a numit atacul „dezgustător” asupra valorilor sacre ale umanității în timpul ceremoniei de la Olimpiadă, spunând că este o insultă la adresa lumii creștine și un lucru impus de „lobby-ul LGBT”.

Președinția turcă a precizat că Erdogan i-a transmis papei că „spectacolul imoral” din timpul ceremoniei a provocat revoltă, adăugând că lipsa de respect aratată valorilor religioase reprezintă „un semnal de alarmă pentru descompunerea morală în care lumea este târâtă”.

Erdogan și partidul său, AKP, și-au înăsprit poziția față de comunitatea LGBTQ, îndeosebi în timpul alegerilor de anul trecut. Erdogan afirma că reprezină „o tendință perversă” pe care nu o recunoaște.

Homosexualitatea nu este incriminată în Turcia, dar ostilitatea față de aceasta este larg răspândită, iar poliția reprimă cu din ce în ce mai multă duritate paradele Pride.

„Președintele Erdogan a spus că demnitatea umană este călcată în picioare sunt deghizarea libertății de expresie și a toleranței, că valorile religioase și morale sunt batjocorite și că asta ofensează musulmanii la fel de mult ca și pe lumea creștină”, a transmis președinția pe X.

„Președintele crede că este necesar să ne facem vocile auzite împreună și să adoptăm o poziție comună în aceste chestiuni”, a mai precizat sursa citată.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro