Sari direct la conținut

Preşedintele Kazahstanului va lipsi de la "Davosul rusesc", într-un nou gest de distanţare faţă de Kremlin

HotNews.ro
Kasîm-Jomart Tokaev și Vladimir Putin, Foto: Mikhail Klimentyev / AFP / Profimedia
Kasîm-Jomart Tokaev și Vladimir Putin, Foto: Mikhail Klimentyev / AFP / Profimedia

Preşedintele kazah Kassîm-Jomart Tokaev nu va participa săptămâna viitoare la forumul economic anual de la Sankt Petersburg, supranumit şi „Davosul rusesc”, a anunţat vineri guvernul de la Astana, după ce liderul Kazahstanului a refuzat să urmeze linia Kremlinului cu privire la invazia rusă în Ucraina la evenimentul organizat anul trecut, relatează News.ro citând Reuters.

Guvernul kazah a anunţat că doar doi oficiali vor reprezenta statul din Asia Centrală la forumul din acest an.

Forumul din Sankt Petersburg, fosta capitală imperială a Imperiului Rus, are loc din 1997 şi este considerat de oficialii ruşi drept răspunsul Moscovei la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia.

Până la invazia sa în Ucraina, Rusia a găzduit în mod regulat lideri mondiali şi magnaţi ai mediului de afaceri la forumul economic de la Sankt Petersburg, dar oficialii occidentali şi personalităţile din mediul de afaceri îl evită acum.

Anul trecut, Tokaev a fost în lumina reflectoarelor respingând pretenţiile Kremlinului în legătură cu Ucraina. Aflat pe scenă împreună cu Vladimir Putin – care se va adresa forumului şi în acest an – Tokaev a declarat atunci că Kazahstanul nu va recunoaşte independenţa republicilor pro-ruse din estul Ucrainei.

Comentariile sale au ridicat semne de întrebare, deoarece Kazahstanul, care împarte cu Rusia cea mai lungă frontieră terestră continuă din lume, face parte de zeci de ani din blocurile comerciale şi de securitate conduse de Moscova şi consideră Rusia partenerul său strategic.

Întrebată cine va participa la conferinţa din acest an de la Sankt Petersburg, o purtătoare de cuvânt a guvernului kazah a declarat că vor merge doar vicepremierul Roman Skliar şi ministrul adjunct al economiei, Timur Jaksilikov.

Biroul lui Tokaev a refuzat să comenteze motivele pentru care acesta nu participă la forumul de la Sankt Petersburg, menţionează Reuters.

Agenţia rusă de ştiri RIA a relatat luna trecută că nici preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, invitat de Putin, nu va putea participa la forumul din acest an.

Pe de altă parte, liderul Kazahstanului dă în ultima vreme tot mai multe semnale că vrea să se distanţeze de Moscova. Luna trecută, la summitul Uniunii Economice Euroasiatice (UEE) care s-a desfăşurat la Moscova, Kassîm-Jomart Tokaev a criticat în mod neobişnuit de dur uniunea şi a calificat apropierea observată între Rusia şi Belarus drept o problemă gravă.

De asemenea, după câteva zile, el a respins ironic o idee avansată de liderul Belarusului de a se alătura statului unional Rusia-Belarus ca să aibă protecţie nucleară. „Am apreciat gluma sa”, a declarat Tokaev, citat de biroul său de presă într-o postare pe Telegram.

Astana a transmis că Kazahstanul este deja membru al unui bloc comercial mai larg condus de Rusia, Uniunea Economică Eurasiatică, astfel încât nu este necesară o integrare suplimentară. (News.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro