Președintele Libanului cere măsuri internaționale împotriva Israelului și reclamă „un preludiu al unei invazii terestre”
Președintele Joseph Aoun a declarat, duminică, atacurile lansate de forțele israeliene în sudul Libanului „constituie o escaladare periculoasă și o încălcare flagrantă a suveranității” țării, precizând că oficialii libanezi avertizează de multă vreme, prin intermediul canalelor diplomatice, cu privire la posibilitatea unei invazii israeliene, transmite CNN.
Reacția președintelui libanez vine în contextul în care, tot duminică, oficialii israelieni au anunțat că au ordonat armatei să distrugă toate podurile de pe râul Litani care sunt folosite de Hezbollah, în sudul Libanului, și „să accelereze demolarea de case libaneze”.
„Aceste atacuri constituie o escaladare periculoasă și o încălcare flagrantă a suveranității Libanului. Sunt un preludiu al unei invazii terestre, împotriva căreia Libanul a avertizat de multă vreme pe canale diplomatice. De asemenea, reflectă o tendință periculoasă către distrugerea sistematică a infrastructurii, a instalațiilor civile și a zonelor rezidențiale din sate libaneze, echivalând cu o politică de pedepsire colectivă împotriva civililor”, a declarat Aoun.
Președintele Libanului cere măsuri internaționale
El a spus că decizia Israelului de a ataca podurile de pe râul Litani „se încadrează în planuri suspecte de a stabili o zonă tampon, de a înrădăcina realitatea ocupației și de a continua expansiunea israeliană pe teritoriul libanez”.
Liderul libanez a făcut apel la comunitatea internațională, inclusiv la ONU și membrii Consiliului de Securitate, să ia măsuri pentru „a descuraja Israelul”.
Duminică, ministrul israelian al apărării a anunțat că el și premierul au ordonat armatei „să distrugă imediat toate podurile peste râul Litani care sunt folosite pentru activități teroriste, pentru a împiedica teroriștii și armele Hezbollah să se deplaseze spre sud”, spre frontiera cu Israelul, potrivit Reuters, AFP și The New York Times.
Armata, a adăugat ministrul Israel Katz, a primit totodată ordinul de a „accelera demolarea caselor libaneze din satele de contact pentru a dejuca amenințările la adresa comunităților israeliene”.
Oficialul a precizat că a dispus demolări „pe modelul Rafah și Beit Hanoun”, două orașe din Gaza, într-o mare măsură distruse forțele israeliene în cei doi ani de război din enclava palestiniană.