Preşedintele Nicuşor Dan discută luni cu sindicatele despre măsurile fiscale propuse de partidele pro-europene

Preşedintele Nicuşor Dan îi primeşte luni, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții mai multor organizații sindicale pentru a dezbate reforma fiscală.
Măsurile de austeritate despre care se vorbește în spațiul public sunt „inacceptabile”, i-a spus lui președintelui Nicușor Dan liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la începutul discuțiilor de la Cotroceni cu reprezentanții sindicatelor.
____
Știrea inițială: Potrivit agendei preşedintelui, întâlnirea lui Nicuşor Dan cu reprezentanţii sindicatelor are loc la ora 08.30.
La discuţii vor participa Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR – Frăţia, Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), potrivit News.ro.
Întâlnirea vine după ce, pe 29 mai, Nicușor Dan a avut discuții cu reprezentanți ai mediului de afaceri din România, pe tema situației economice și a necesității de a reduce deficitul bugetar. Reprezentanții mediului de afaceri i-au transmis atunci lui Dan că nu sunt de acord cu creșterea taxelor.
Potrivit Administrației Prezidențiale, la acea întâlnire au participat Confederația Patronală Concordia, Consiliul Investitorilor Străini, Fundația Romanian Business Leaders, Camera de Comerț Americană în România, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România, Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, precum și Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii.
Joi, Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” a organizat un protest la Cotroceni, reclamând lipsa de transparenţă a decidenţilor politici şi lipsa unei consultări reale a societăţii.
Sindicaliştii au cerut, printre altele, o reformă fiscală echitabilă, stoparea măsurilor de austeritate, care „lovesc în lucrători şi cetăţeni”, redimensionarea „corectă” a administraţiei publice, „nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursă umană”, reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor pentru partide şi parlamentari şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială.
Potrivit Cartel Alfa, problema deficitului este esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd.
Vineri, PSD a solicitat PNL, USR și UDMR o întrunire pentru finalizarea discuțiilor tehnice pe măsurile fiscal-bugetare. Social-democrații cer ca întrunirea să aibă loc cât mai repede pentru ca partidele care negociază acum formarea viitorului guvern să ajungă la un acord pe pachetul de măsuri fiscal-bugetare.