Președintele Ordinului Arhitecților din România critică regulamentul de urbanism propus de Robert Negoiță: „Măsuri fanteziste și distructive”
Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România, spune că scopul regulamentului de urbanism propus de primarul Sectorului 3 este demolarea clădirilor vechi și că măsurile prevăzute de acest document nu sunt susținute de studii și argumente tehnice.
Potrivit regulamentului propus, în zona centrală a Sectorului se vor putea demola 3 metri pătrați pentru a putea construi 1 metru pătrat de clădire nouă, iar în zona de mijloc – 2 mp pentru a putea construi 1 mp nou. Primarul susține că e nevoie de această măsură pentru a reduce aglomerația, însă Ștefan Bâlici îl contrazice, într-o discuție cu HotNews.ro.
„Din expunerea de motive prezentată de Primăria Sectorului 3 – extrem de schematică – reținem că intenția de reglementare pornește de la probleme calificate ca fiind sociale (trafic supraaglomerat și rețele urbane suprasolicitate) și urbanistice (densitate mixtă peste portanța parcelelor/loturilor, lipsa unor reglementări urbanistice unitare, imposibilitatea coordonării dezvoltării durabile de peste 25 de ani). Nu rezultă în nici un fel din aceste temeiuri necesitatea desființării clădirilor existente, or, rezultatul direct al reglementării, admițând că ea ar putea fi aprobată și apoi aplicată, ar fi chiar demolarea – citând din documentul supus aprobării consiliului local: «Încurajarea eliberării loturilor /parcelelor ocupate cu fond construit vechi»”, a declarat Ștefan Bâlici, pentru HotNews.ro.
Arhitectul spune că, într-un oraș care a suferit prea mult de pe urma distrugerilor programatice din perioada comunistă și a celor oportuniste din perioada post-comunistă, până astăzi, demolarea de clădiri istorice prezentată ca soluție la problemele urbane este incalificabilă.
„Nu conține soluții reale”
„Documentul propus aprobării nu este susținut de studii și argumente tehnice și nu conține soluții reale, formulate în mod profesionist și testate, ci măsuri fanteziste și distructive. Pentru a evita decizii profund eronate și distructive, cu efecte nocive ireversibile, autoritatea publică poate – și trebuie – să se consulte cu instituțiile, organizațiile și forurile profesionale cu activitate în domeniul mediului construit – urbanism, arhitectură, patrimoniu și zone construite protejate, peisaj urban”, a mai spus Bâlici.
Acesta spune că așteapă de la Consiliul Local Sector 3 să nu adopte acestă hotărâre și să aplice regulamentul Planului Urbanistic General.
„Așteptăm de la Consiliul Local al Sectorului 3 să nu adopte această hotărâre lipsită de oportunitate, temei și sens. Așteptăm consultări profesionale și publice reale, dacă autoritatea este cu adevărat interesată de rezolvarea problemelor urbanistice ale sectorului. Și așteptăm de asemenea aplicarea reglementărilor urbanistice existente – nu doar PUG, invocat în expunerea de motive, ci și PUZ-CP, Planul urbanistic zonal pentru zone construite protejate, în vigoare din anul 2000, care tratează și problemele cuprinse în expunere de motive a Primăriei Sectorului 3”, a mai spus Ștefan Bâlici.
„Presiunea investitorilor nu este un argument suficient pentru o astfel de modificare”
Raluca Munteanu, arhitect specializat pe conservarea patrimoniului construit, spune, pentru HotNews.ro, că aceste modificări nu se pot face fără studii temeinice făcute înainte și un Plan Urbanistic Zonal.
„O modificare de regulament de urbanism nu se poate face fără o analiză detaliată a țesutului urban și o adaptare la tipologiile specifice. Nu se poate stabili «din pix» demolez x și construiesc y pe zone largi, fără a ține cont de contextul social, economic, ecologic, de specificul arhitectural. Pentru aceste propuneri de îmbunătățire a condițiilor de construire există instrumente legale care se cheamă planuri urbanistice zonale, pe care o primărie le poate iniția. Ele trebuie fundamentate de studii și analize și mai ales se dezbat cu populația locală. Doar presiunea investitorilor care au nevoie de «liber la consturire» nu este un argument suficient pentru o astfel de modificare propusă în sectorul 3”, a declarat Raluca Munteanu.
„Cel mai important însă este că Sectorul 3 este parte dintr-un organism mai amplu, orașul București, iar dezvoltarea urbană trebuie făcută coordonat pe tot orașul, nu pe fragmente arbitrar stabilite”, a explicat Raluca Munteanu.
Demolarea nu mai este oportună în contextul schimbărilor climatice, susține arhitecta.
„Nu în ultimul rând criza de mediu care se agravează ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru a schimba paradigma de dezvoltare prin demolare și să încurajăm mai mult dezvoltările prin reconversie și reabilitarea clădirilor existente. Propunerea sectorului 3 dovedește amatorism, lipsă de înțelegere a proceselor urbane și mai ales de dispreț față de comunități și cetățeni”, a explicat Raluca Munteanu.
Despre regulamentul de urbanism propus de Robert Negoiță
Regulamentul de urbanism propus de primarul Robert Negoiță, prin care în zona centrală a Sectorului 3 se va putea construi 1 mp dacă se demolează 3 mp, se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de marți, 13 august. Pentru zona de mijloc din sector, propunerea este să se demoleze 2 mp pentru a construi 1 mp. La periferie este la liber, neexistând nicio interdicție.
Primarul Robert Negoiță a anunțat încă din luna iunie că dorește să facă asta, însă acum proiectul a fost redactat și pus pe ordinea de zi a ședinței de marți a Consiliului Local Sector 3. Consilierii vor decide dacă îl aprobă sau nu.
Primarul a explicat că dorește adoptarea acestor măsuri pentru a reduce aglomerația din zona centrală.
Principalele propuneri ale proiectului pus pe site-ul Primăriei Sectorului 3 sunt:
- „respingerea în mod justificat de eliberare a certificatelor de urbanism, în raport cu legislația incidentă în vigoare;
- eliberarea certificatelor de urbanism cu obligativitatea întocmirii şi aprobării unor documentaţii de urbanism tip – Plan Urbanistic Zonal, după caz, în raport cu legislația incidentă în vigoare, pentru investiții propuse în zonele Z1 şi Z2;
- decongestionarea Zonelor – Z1 şi Z2 prin încurajarea eliberării loturilor/parcelelor ocupate cu fond construit vechi;
- în cazul investițiilor propuse în Zona ultracentrală Z1 pentru fiecare 1 mp construit nou propus este necesară desființarea a 3 mp construiți existenţi;
- în cazul investițiilor propuse în Zona centrală – Z2 pentru fiecare 1 mp construit nou propus este necesară desființarea a 2 mp construiți existenți;
- excepții: măsurile propuse nu se aplică în cazul investițiilor publice de interes local, municipal și supramunicipal”.
Pentru zonele Z1 și Z2, suplimentar se propun următoarele reglementări:
- „continuarea procedurii prin eliberarea autorizațiilor de construire și/sau desființare pentru investițiile pentru care au fost emise certificate de urbanism, după caz, având ca scop consolidare, modificare, reabilitare, schimbare de destinație și/sau reparare a construcțiilor existente de orice fel și a instalațiilor aferente acestora;
- respingerea în mod justificat a solicitărilor de emitere a certificatelor de urbanism pentru zonele Z1 şi Z2, având ca scop supraetajarea clădirilor cu încă un nivel, în suprafață de maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată a acestora în conformitate cu prevederile art. 2, alin. (4), lit. a) din Legea nr. 50/1991;
- nepromovare în Consiliul Local Sector 3 a documentațiilor de urbanism tip – Plan Urbanistic de Detaliu (P.U.D.), pentru care C.L.S.3 a aprobat hotărâri de respingere, cu termen de prescripție de 3 ani pentru soluția tehnică respinsă;
- solicitare Consiliu Local Sector 3 către Consiliu General al Municipiului Bucureşti pentru modificarea H.C.G.M.B. nr. 169/30.09.2004, în sensul transmiterii documentațiilor de urbanism la nivel de Plan Urbanistic Zonal, aferente loturilor/parcelelor de pe raza UAT Sector 3, spre competentă avizare Primăriei Sectorului 3 şi de aprobare Consiliului Local al Sectorului 3”.
Dacă vor trece de Consiliul Local, prevederile vor rămâne în vigoare până la aprobarea noului Plan Urbanistic General al Municipiului Bucureşti.
Zona Z1 este de la Soseaua Mihai Bravu până în centrul orașului, la Universitate. Zona Z2 se întinde de la Șoseaua Mihai Bravu până la zona fostelor platforme industriale.
Cum explică primarul Robert Negoiță propunerea
Pe 13 iunie, primarul a explicat de ce dorește să facă aceste modificări.
„Avem aici în spate harta Sectorului 3, zona ultra centrală, de la Mihai Bravu, unde este excesiv, și unde nu doar că nu mai trebuie să crească nivelul de construire, ci trebuie să relaxăm, asta înseamnă că multe clădiri din această zonă trebuie să dispară. Cum reușim? Prin faptul că propunem într-un viitor regulament, ca în zona centrală, cine vrea să construiască, pentru 1 mp construit, trebuie să desființeze 3 mp de clădire existentă. Acest mecanism funcționează în țări civilizate. Face excepție tot ce înseamnă clădiri publice, investițiile publice”, a explicat atunci Robert Negoiță, într-o conferință de presă.
„Avem și zona galbenă, care este urbanizată, cu un procent ridicat de ocupare a terenului cu clădiri, și unde nu vom mai autoriza nimic în perioada următoare, până la aprobarea Planului Urbanistic General,care să reglementeze corect. Aici vei putea construi 1 mp dacă demolezi 2 mp. Asta nu înseamnă că vom bloca dezvoltarea, noi suntem responsabili, ci trebuie să găsești modalități sau soluții de dezvoltare”, a explicat Negoiță.
În zona periferică a Sectorului, se va putea construi la liber.
„Pe partea verde, care este zona cu potențial de dezvoltare, zonă industrială unde noi nu dorim să mai rămână zonă industrială ci să dăm alte funcțiuni, partea verde nu va fi blocată deloc fiindcă este o zonă cu potențial de dezvoltare”, a explicat Negoiță.