Sari direct la conținut

Preşedintele PPE acuză guvernele din UE de egoism

HotNews.ro
Preşedintele PPE acuză guvernele din UE de egoism

Lipsa de compromis manifestată de participanţii la negocierile privind bugetul UE l-a supărat pe preşedintele PPE Manfred Weber. Acesta cere mai mult spirit de echipă şi o realiniere a UE, potrivit Der Spiegel, citat de Rador.

După eşecul summit-ului UE dedicat bugetului, preşedintele grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, a adresat acuzaţii grave statelor membre. „Este vorba despre egoism şi nu de mândria europeană necesară” – a declarat pentru media politicianul UCS. „Numeroasele idei bune privind o Europă ambiţioasă se vor destrăma în fărâme foarte mici. China şi SUA se bucură.”

Weber ameninţa cu o respingere a proiectului de buget: „Un acord din partea Parlamentului European va există doar în cazul unei schimbări a direcţiei.”

Cele 27 de state membre UE nu au putut cădea de acord asupra căror sarcini să se concentreze în primul rând în următorii ani şi nici de modul în care acestea urmează să fie finanţate. Vineri seara, după negocieri de peste 24 de ore, cancelarul federal german Angela Merkel a afirmat că diferenţele au fost pur şi simplu prea mari.

Subiectul a fost bugetul UE pe perioada 2023–2027, din care au făcut parte şi ajutoarele financiare pentru milioane de fermieri, comunităţi, întreprinderi sau studenţi în întreaga UE şi în Germania. De data aceasta găsirea unui consens este deosebit de grea, deoarece în urma Brexitului lipsesc din suma totală 75 miliarde euro din partea Marii Britanii. Chiar şi în cazul în care cele 27 de state ar ajunge la o înţelegere, ar fi vorba doar de un prim pas. Urmează negocierile cu Parlamentul European care va fi nevoit în cele din urmă să aprobe proiectul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro