PressOne: Trei blaturi făcute în instanță de ministerul Educației condus de Sorin Cîmpeanu cu plagiatorii VIP
Ministerul Educației riscă să piardă în instanță trei procese deschise de trei plagiatori, pentru că instituția condusă de Sorin Cîmpeanu nu a făcut niciun demers legal, în niciunul dintre dosare, pentru a apăra interesele statului, scrie PressOne.
Este vorba de cele trei procese ale lui Bogdan Licu, prim-adjunctul procurorului general al României, Codruț Olaru, procuror CSM și general de armată, și Florian Bodog, senator PSD și fost ministru al Sănătății.
Toți trei au fost acuzați de plagiat și toți trei au dat în judecată Ministerul Educației, precizează publicația.
Datele și informațiile adunate din dosarele acestora arată că Ministerul Educației nu a apărat interesele statului în niciunul dintre aceste trei cazuri, în sensul că nu a formulat apărări sau nu s-a prezentat în instanță pentru a combate argumentele invocate de Licu, Olaru și Bodog.
Potrivit pressone, la momentul la care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a inițiat modificarea Regulamentului de funcționare a CNATDCU și a metodologiei de analiză a sesizărilor de plagiat, niciun proces intentat de vreun plagiator nu fusese pierdut de Ministerul Educației.
Fostul premier Victor Ponta, fostul ministru de Interne Petre Tobă și primarul orașului Voluntari Florentin Pandele, sunt doar câțiva dintre cei care au pierdut definitiv procesele deschise împotriva Ministerului Educației în care au contestat retragerea titlului de doctor pentru plagiat.