Sari direct la conținut

Pretenții și nervozitate post-alegeri

Contributors.ro

Slaba prezență la vot, certificând cvasi-indiferența electoratului față de alegerile parlamentare consumate duminica trecută, a primit din partea analiștilor explicații multiple.

De la, până la un punct, justificata teamă față de riscul infectării cu Sars Cov 2 la inexistența unei campanii electorale reale, de la inconsistența programelor și ofertelor electorale autentice a mai tuturor partidelor la scăderea încrederii alegătorilor în dl. Klaus Iohannis. Care, orice s-ar spune, nu mai are puterea de convingere dovedită acum un an, atunci când a câștigat fără nici cea mai mică dificultate cursa în vederea dobândirii celui de-a doilea mandat de președinte.

Un lucru e sigur. Președintele Klaus Iohannis a fost cea mai prezentă voce pe scena publică în toate cele aproape 9 luni de pandemie, perioadă suprapusă perfect peste o campanie electorală din care pandemia s-a dovedit a fi o temă principală. În tot acest timp, fostul premier și (încă) președinte al PNL, dl. Ludovic Orban, nefiind foarte adesea decât ecoul zicerilor șefului Statului. Dacă nu cumva chiar executantul fidel al directivelor acestuia. Pe toată durata campaniei, dl. Klaus Iohannis și-a asumat funcția de principal agent electoral al partidului zis al Brătienilor. Iar cum președintele a preferat formula campaniei negative, lansând cu ocazia fiecărei ieșiri publice acuzații la adresa PSD, multe dintre ele evident justificate, neașteptat de slabul rezultat în alegeri al liberalilor a fost calificat de o bună parte dintre comentatorii politici drept o înfrângere a d-lui Klaus Iohannis.

S-a mers până acolo încât jurnaliști binecunoscuți pentru înhămarea lor, contra cost, firește, la căruța politică a PSD- cap de listă fiind indivizi de genul unor Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu, Mircea Dinescu, Doru Bușcu dar și alții care își iau tainul prin intermediul unor casierii multiple între care și agenția de plăți care rămâne pe mai departe Televiziunea Română, nejustificat numită publică- să susțină că duminica trecută ar fi avut loc chiar un informal referendum în vederea suspendării din funcție a președintelui. Inșii cu pricina nu s-au mulțumit cu asta, așa încât, nu mai departe decât miercurea trecută, în spațiul mizerabilei emisiuni România 9 de pe TVR 1, fostul informator al Securității Ion Cristoiu, legendat Coroiu, a scos pe spurcata-i gură enormitatea că s-ar impune organizarea în mare grabă a unui referendum având ca scop demiterea președintelui.

Sigur, dl. Cristoiu-Coroiu poate debita multe. Nu de alta, dar chiar și foștii argați ai băieților cu ochi albaștri au în România dreptul de a-și face veacul și, mai mult, de a încasa onorarii grase de la TVR. Nu același lucru îngăduindu-se, în conformitate cu fișa postului, pretinsului moderator Ionuț Cristache. Numai că CNA-ul pesedizat până în măduva oaselor nu are nici cea mai mică reacție față de încălcarea aproape zilnică a normelor deontologice de sus-numitul Cristache, iar de la hiper-compromisa conducere a SRTV nu mai am demult nici o nădejde. Cum nu mai am nici de la vorbetele acesteia, numitul Radu Mircea. Un mercenar în lege. Aștept cu nerăbdare să văd cum va deveni TVR de AUR. Coclit, firește. Începutul a fost făcut în cel mai jalnic și scandalos mod aseară. Iar Cristache pare să-și fi găsit parașuta de salvare în dubiosul AUR. Și în șeful acestuia, George Simion, căruia i-a făcut în cursul emisiunii plecăciuni dezgustătoare. Și-ce să vezi?- în Cotidianul de azi, dl. Cornel Nistorescu publică un vibrant omagiu, un autentic imn de slavă la adresa lui George Simion cam tot la fel cum scria odinioară pentru Nicolae Ceaușescu. Îl declară pe Simion și patriot, și bun autor de cărți despre Basarabia, și generos din cale afară! Cam tot la fel cum repeta în scris povestea cu Elena Ceaușescu savant de renume mondial și cum se emoționa la ordin la mormântul ayatolahului. Se reorientează scribii! Fără nici o jenă. Bunul simț nu le stă în genă.

Dincolo însă de zbaterile mai mult decât jenante ale acestor propagandiști ai PSD-ului și mai nou ai AUR, cu leafă plătită din banii publici, dincolo de compromiterea definitivă a TVR, se cuvine observat faptul că fie și numai lansarea în spațiul public a ideii suspendării și apoi a demiterii prin referendum a președintelui reprezintă un atac la adresa stabilității Statului. Stabilitate deja confruntată cu complicată situație politică post-alegeri.

De ce spun asta? Demisia din funcția de premier a d-lui Ludovic Orban nu a rezolvat, practic, nimic. Nici pe departe ea nu a dus la netezirea căilor în vederea formării mult așteptatei majorități parlamentare de natură să asigure țării o guvernare desfășurată în cadrele normalității. Sunte deja numeroase indicii că viitorul guvern se va naște greu, orgoliile celor chemați să îl facă se dovedesc a fi multe. PNL vrea să fie pe mai departe în capul mesei. Alianța USR-PLUS nu dă nicidecum semne că s-ar mulțumi cu ministere de mâna a doua, declară că ar fi dispusă să le cedeze liberalilor postul de prim-ministru doar cu condiția de a primi la schimb șefia Camerei Deputaților. Care se pare că i-ar fi fost deja promisă d-lui Ludovic Orban, în momentul în care i s-a cerut să își prezinte demisia de la sefia guvernului și i s-a spus că nici măcar nu mai poate fi vorba despre o nouă numire în fruntea viitorului Executiv. Se aude că și UDMR ar emite la rându-i pretențiii la respectiva funcție, nefiind satisfăcută doar cu două sau trei portofolii de ministru. La Sănătate, Cultură și, eventual, Mediu. E clar. Lupta pentru portofolii se va lăsa cu sânge.

Situația din PNL nu este nici ea tocmai calmă, iar apropierea congresului va ampifica, probabil, starea de beligeranță dintre feluritele tabere din partid. A căror existență a fost relevată încă o dată zilele trecute, atunci când desemnarea ca principal candidat al partidului a generalului (r) Nicolae Ciucă la postul de premier s-a evaporat de la o zi la alta. Evaporare ce poate fi semnul că multe persoane cu funcții de conducere în PNL, în primul rând chiar Ludovic Orban, nu ar mai fi dispuse să execute fără să crâcnească dispozițiile primite de la Cotroceni.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro