Prim-viceguvernatorul BNR, după noul șoc petrolier: „România trebuie să investească în infrastructura energetică”

Noua rundă de tensiuni din Orientul Mijlociu readuce în prim‑plan cât de strâns sunt legate prețurile petrolului și gazelor de mersul economiei globale, arată într-o opinie trimisă HotNews.ro prim-viceguvernatorul BNR Leonardo Badea.

Ceea ce trăim acum nu este un episod izolat, ci continuarea unei serii de crize energetice care se întind pe ultimele cinci–șase decenii, cu Strâmtoarea Ormuz și comportamentul țărilor exportatoare de petrol din nou în rol principal. Din acest unghi, faptul că economia mondială rămâne vulnerabilă, în esență, la aceiași factori ca în anii ’70 pare greu de acceptat.

Din șocurile anilor ’70 la lecțiile de azi

În anii ’70, OPEC a acționat ca un cartel al exportatorilor de petrol, folosind producția ca instrument de presiune economică și politică. Limitarea deliberată a ofertei și embargourile – în special cele declanșate în 1973, în contextul războiului de Yom Kippur, și în 1979, pe fondul Revoluției iraniene – au detonat două crize petroliere majore.

Prima a generat scumpiri abrupte, inflație ridicată și stagnare economică, iar a doua a amplificat instabilitatea pieței energetice printr‑o reducere severă a livrărilor. Aceste episoade au arătat limpede cât de dependent era Occidentul de energia importată și au forțat schimbări de politică: diversificarea surselor, constituirea de rezerve strategice, accent pe securitatea energetică și pe eficiență.​

„Dezinflația Volcker”: când politica monetară a mușcat din inflație

În acest context, venirea lui Paul Volcker la conducerea Fed, în 1979, a marcat trecerea la o politică monetară extrem de dură, cu dobânzi foarte ridicate, menită să taie spirala inflaționistă alimentată și de șocurile petroliere. Prețul a fost o recesiune severă pe termen scurt, dar rezultatul a fost o inflație readusă sub control și o refacere a echilibrelor macroeconomice.

Ce este diferit acum: lovitura directă în infrastructura de energie

Criza actuală din Orientul Mijlociu adaugă un element nou, spune prim-viceguvernatorul: deteriorarea fizică a capacităților de producție și export. Potrivit declarațiilor directorului QatarEnergy, Saad al‑Kaabi, atacurile atribuite Iranului au scos din funcțiune aproximativ 17% din capacitatea de export LNG a Qatarului – circa 12,8 milioane de tone pe an, pentru o perioadă estimată la trei–cinci ani, cu pierderi de ordinul a 20 de miliarde de dolari anual. Au fost avariate atât instalații de lichefiere, cât și unități de transformare a gazului în combustibili lichizi, punând în discuție livrările către Europa și Asia.

OPEC, între infrastructură avariată și tentația cartelului

În aceste condiții, întrebarea cheie este ce strategie vor adopta țările din Orientul Mijlociu pe piața petrolului în următorii ani și cum se va poziționa OPEC, se întreabă Leonardo Badea. Istoria arată că ajustările voluntare ale producției au putut genera fluctuații mari ale prețurilor și efecte în lanț asupra piețelor financiare și a economiei mondiale. Astăzi, adaugă el, când sunt afectate atât capacitatea de producție, cât și rutele de transport, se pune problema dacă statele producătoare vor apela din nou la politici de tip cartel, menținând cotații ridicate pentru a transfera către clienți nota de plată a reconstrucției infrastructurii. Într‑un asemenea scenariu, puseul inflaționist indus de energie ar putea deveni mai persistent.

De ce Europa este prinsă mai strâns în menghină

Pentru Europa, un șoc asupra ofertei de LNG nu mai este doar o problemă de preț la combustibil, ci un posibil șoc sistemic. Spre deosebire de anii ’70, gazul natural este astăzi, simultan, materie primă critică pentru industriile energointensive și reper pentru formarea prețului marginal la electricitate. Blocajele de pe piața gazului se traduc rapid în scumpiri pe piața de electricitate, apoi în costuri mai mari pentru industrie și, în final, în creșterea prețurilor de-a lungul întregului lanț de producție. Efectele de runda a doua asupra inflației și competitivității industriale devin, astfel, inevitabile, scrie prim-viceguvernatorul BNR.
​
În acest context, revine în discuție o întrebare inconfortabilă: dacă gazul devine prea scump, poate Europa să revină temporar la surse mai poluante, precum cărbunele, pentru a-și asigura securitatea energetică? Din perspectiva tranziției verzi, răspunsul pare contraintuitiv, dar istoria arată că, în momente de constrângere severă a ofertei, sistemele energetice ajung să privilegieze continuitatea aprovizionării, chiar cu prețul unor abateri temporare de la direcția optimă pe termen lung.

Mai este „soluția Volcker” un model pentru Europa?

Privind dinspre politica economică, tentația de a răspunde unui nou șoc energetic cu o versiune europeană a „modelului Volcker” este firească, dar contextul este diferit, crede autorul analizei. Astăzi avem surse de energie mai diversificate, intensitatea energetică a economiilor este mai redusă, iar oferta de hidrocarburi nu mai este concentrată exclusiv în OPEC. Chiar și așa, un șoc puternic pe prețul energiei poate alimenta o inflație persistentă, mai ales dacă este dublat de un comportament de cartel al producătorilor.
​
În același timp, spațiul de manevră al politicii monetare europene este mai limitat decât era cel al Fed în anii ’80, iar datoriile publice mai mari reduc flexibilitatea fiscală. O creștere agresivă a dobânzilor riscă să agraveze problemele de creștere și de sustenabilitate a datoriei, fără să poată rezolva blocajele de ofertă de energie. De aceea, un copy‑paste al abordării Volcker nu ar fi adecvat; este nevoie de un răspuns fin calibrat, care să țină cont de stabilitatea financiară, de poziția ciclului economic și de limitele politicii fiscale.​

Când energia dictează limitele politicii economice

Tot mai mult, Europa se apropie de un regim în care energia devine principala constrângere a politicilor macro – o situație pe care o putem numi „energy dominance”. Într‑un asemenea cadru, politica monetară și cea fiscală pot atenua parțial șocurile, dar nu pot elimina rapid blocajele fizice de producție, transport și securitate energetică.
​
În noua normalitate, echilibrele macro nu mai depind doar de deciziile băncilor centrale și de disciplina bugetară, ci și de cât de repede se diversifică mixul energetic, de robustețea infrastructurii și de eficiența energetică a economiei. Pentru România, aceasta înseamnă, între altele, continuarea investițiilor în infrastructura energetică, dezvoltarea capacităților nucleare, valorificarea resurselor din Marea Neagră și extinderea proiectelor pe regenerabile, alături de modernizarea rețelelor și de măsuri de eficiență energetică.

Într‑un mediu global marcat de tensiuni recurente și volatilitate, consolidarea independenței energetice și existența unor instrumente de gestionare rapidă a șocurilor devin condiții esențiale pentru a traversa crizele care lovesc, tot mai des, în însăși infrastructura ce susține economia mondială, conchide Leonardo Badea

Citește aici analiza integrală a prim-vicegurnatorului BNR Leonardo Badea
​