Sari direct la conținut

Prima decizie a lui Cîțu ca interimar la Sănătate: ordinul privind noile criterii de carantinare, semnat de Moldovan, a fost abrogat. UPDATE

HotNews.ro
Ministerul Sanatatii, Foto: AGERPRES
Ministerul Sanatatii, Foto: AGERPRES

​Ordinul privind noile criterii de carantinare, asumat de fostul secretar de stat al Ministerului Sănătății, Andreea Moldovan, a fost abrogat Premierul Florin Cîțu care a preluat interimatul la Sănătate și-a anunțat această intenție în întâlnirea pe care a avut-o miercuri seară, la Guvern, cu secretarii de stat din MS, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale.

De altfel, decizia de demitere a lui Vlad Voiculescu a fost motivată și de acest ordin despre care premierul nu știa.

UPDATE Ordinul de abrogare a fost publicat în Monitorul Oficial miercuri seară

De asemenea, premierul își va delega majoritatea atribuțiilor de la Sănătate secretarului de stat Alin Baciu.

Premierul Florin Cîțu va asigura interimar conducerea Ministerului Sănătății, după demiterea lui Vlad Voiculescu. Șeful Guvernului a anunțat miercuri seară că, după refuzul lui Dan Barna de a asigura interimatul la Sănătate, i-a înaintat președintelui propunerea ca premierul să o facă, iar șeful statului a acceptat.

„Voi prelua interimatul până când colegii de coaliție vor numi un ministru care să preia Ministerul Sănătății”, a spus Cîțu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro