Prima injecție contraceptivă din lume pentru câini a început să fie administrată într-o țară din America de Sud
O simplă injecţie şi Franchesco, un câine metis de aproape doi ani, va fi sterilizat temporar. Un contraceptiv pentru câini, dezvoltat de oamenii de ştiinţă chilieni şi brevetat în străinătate, a început să fie administrat în ţara andină, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres.
„Este primul vaccin pentru câini de acest tip din lume”, a declarat pentru AFP Leonardo Saenz, de la Facultatea de Ştiinţe Veterinare a Universităţii din Chile, care se află în spatele proiectului.
Cercetătorul şi echipa sa lucrează din 2009 la dezvoltarea „vaccinului”, care a început să fie distribuit în Chile luna aceasta.
Serul constă într-un produs imunologic ce stimulează anticorpii, blocând producţia de hormoni sexuali timp de un an, atât la câinii de sex masculin, cât şi la cei de sex feminin.
„Totul este blocat – activitatea sexuală şi fertilitatea”, a subliniat Leonardo Saenz.
Patentat în 40 de ţări, printre care Statele Unite, Argentina și Brazilia, inclusiv în Uniunea Europeană, vaccinul Egalitte reprezintă o soluţie alternativă inovatoare pentru gestionarea reproducerii animalelor, potrivit cercetătorilor.
Acesta acţionează ca un fel de „castrare imunologică”, împiedicând nu doar reproducerea, ci inhibând, de asemenea, „comportamentul sexual” al câinilor asociat producţiei de hormoni, după cum a explicat Saenz.
Injecția contraceptivă pentru câini, prezentată drept alternativă la castrare și sterilizare
La un cost propus de 50 de dolari (aproximativ 46 de euro), el oferă o alternativă la castrarea şi sterilizarea chirurgicală, proceduri ireversibile şi care prezintă unele riscuri, notează AFP.
„Nu am fost prea atras de ideea de operaţie”, a declarat Ivan Gutierrez, un student în vârstă de 27 de ani, care şi-a dus câinele, Franchesco, la o clinică veterinară din Santiago pentru a fi vaccinat.
„Majoritatea proprietarilor se tem de intervenţii chirurgicale”, a confirmat Mariela del Saenz, medic veterinar la clinică, enumerând riscuri, precum stopul cardiorespirator, în pofida examinărilor medicale prealabile.
În ceea ce priveşte celelalte metode de sterilizare temporară, efectele secundare asociate pot fi un impediment. Tratamentul hormonal, „care funcţionează timp de trei sau patru luni (…), generează un dezechilibru ce poate provoca efecte secundare”, a precizat Saenz.
După o lună, Ivan Gutierrez va trebui să se întoarcă la veterinar cu câinele pentru un rapel, apoi să revină în fiecare an pentru o nouă doză dacă doreşte în continuare să împiedice reproducerea animalului său.
Înainte de a fi vaccinaţi, câinii trebuie supuşi unor examene clinice. Femelele gestante sau câinii imunodeprimaţi nu pot primi vaccinul, a explicat Hernan Aguilera de la Ngen Lab, care produce şi distribuie serul.