Prima moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Marcel Ciolacu: Categoric, va fi depusă şi votată în această sesiune parlamentară / Miercuri PSD depune moțiune simplă împotriva lui Ghinea
Prima moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu va fi categoric depusă și votată de PSD în actuala sesiune parlamentară, care se încheie la sfârșitul acestei luni, a declarat marți Marcel Ciolacu. El susține că textul moțiunii va fi făcut public săptămâna viitoare.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut marți că a început negocierile cu parlamentari de la alte partide pentru susținerea moțiunii, iar săptămâna viitoare va fi făcut public textul documentului: „Categoric în această sesiune va fi depusă şi votată această moţiune”.
Întrebat dacă PSD va fi susţinut de parlamentarii AUR, Ciolacu a răspuns: „Nu există nicio garanţie în politică, dar când va fi dat publicităţii textul moţiunii am să o transmit şi celor de la formaţiunea AUR. (…) E posibil să fie semnată şi de către anumiţi parlamentari neafiliaţi. Sunt suficiente voturi. Cu adevărat o să transmit textul moţiunii mai multor parlamentari şi afiliaţi şi neafiliaţi”.
În 26 mai, liderul PSD anunța că moțiunea de cenzură va fi depusă în 14 iunie, pentru „eșecul PNRR”: „Tot ce ştim despre PNRR este că nu vizează dezvoltarea României, ci e un plan de austeritate pentru toţi românii. Răspunsul PSD nu poate fi decât unul singur – pe 14 iunie depunem moţiune de cenzură având ca obiect principal eşecul Guvernului în privinţa PNRR”.
Este prima moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, învestit în decembrie 2020.
Moţiunea simplă a PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea
Ciolacu a anunțat, de asemenea, că PSD va depune miercuri moţiunea simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, iar social-democraţii vor avea şi întrebări pentru acesta în legătură PNRR, scrie News.ro.
„Mâine (miercuri – n.r.) vom depune moţiunea simplă împotriva domnului ministru Ghinea şi să fim foarte clari – pe PNRR. Avem nişte întrebări la domnul ministru Ghinea. De ce avem zero euro pentru irigaţii? De ce prioritate de sute de milioane de euro are o destinaţie cu dedicaţie? De ce firmele româneşti nu primesc niciun euro prin PNRR, la capitolul granduri?”, a declarat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei conducerii PSD.