Sari direct la conținut

Prima reacție a lui Tăriceanu, după ce DNA a cerut urmărirea sa penală: E genul de dosar făcut pe considerente politice

HotNews.ro
Prima reacție a lui Tăriceanu, după ce DNA a cerut urmărirea sa penală: E genul de dosar făcut pe considerente politice

Călin Popescu Tăriceanu a susținut luni, după ce procurorii au solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să încuviinţeze cererea de urmărire penală în cazul său, că „este genul de dosar făcut de către DNA pe considerente politice”.

Tăriceanu a susținut, la Antena 3, că dosarul DNA ar fi „o însăilare de presupuneri și de aberații juridice”, încercându-se ca el să fie pus „într-o lumină defavorabilă”.

  • ”Știu că acest dosar a fost deschis cu mult timp în urmă. Erau o serie de acuzații care nu erau deloc evidente și clare, și anume eu eram acuzat de luare de mită, dar în dosarul de la procuratură se spunea că de fapt banii nu au ajuns la mine, că banii ar fi fost luați de altcineva cu care eu nu am avut nicio legătură.
  • E genul de dosar făcut de DNA pe considerente politice. Deci un dosar care avea 17.000 de pagini trimis la Parlament în care nu am găsit nimic care să fie acuzator la adresa mea. E o însăilare de presupuneri și de aberații juridice care încercau să mă pună într-o lumină defavorabilă”, a spus Tăriceanu.

Fostul premier și președinte al Senatului a susținut din nou că la el nu a ajuns niciun ban și că cele patru hotărâri de guvern adoptate când el era prim-ministru „nu au făcut decat să inventarieze licențele Microsoft”. „Această sumă de 800.000 de dolari e în capul DNA. În dosar nici eu, nici PNL nu apărem ca fiind beneficiarii acestei sume, ca să fie clar”, a adăugat Tăriceanu.

DNA a cerut luni procurorului general sesizarea președintelui Klaus Iohannis pentru încuviințarea urmăririi penale împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu. El este acuzat că în perioada 2007-2008, când era premier, ar fi primit de la reprezentanții unei companii austriece foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, Tăriceanu și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro