Prima reacție a psihologului Ion Duvac, acuzat de hărțuire sexuală de paciente. Invocă o „campanie de denigrare”
Ion Duvac, membru în Comisia de Deontologie și Disciplină a Colegiul Psihologilor din România, respinge acuzațiile de hărțuire sexuală și susține că este victima unei „campanii de denigrare”. PressOne a scris că Duvac este acuzat că hărțuiește sexual paciente, prin propuneri sexuale explicite și cere poze cu părțile intime încă de la prima ședință. Publicația a obținut o înregistrare a unei ședințe din cabinetul psihologului.
- Colegiul Psihologilor anunță că s-a autosesizat. Instituția precizează că limbajul relatat în anchetă este „incompatibil cu Codul Deontologic” și poate fi sancționat disciplinar.
Într-un comunicat public transmis marți și semnat împreună cu avocata sa, Ion Duvac respinge acuzațiile și susține că ancheta ar reprezenta „o campanie de denigrare”. El afirmă că și-ar fi exprimat intenția de a candida la funcția de președinte al Colegiului Psihologilor și sugerează că publicarea investigației ar avea legătură cu acest demers.
În același comunicat, Duvac nu răspunde întrebărilor transmise de PressOne, notează redacția.
Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare internă și Metodologiei de desfășurare a alegerilor din Colegiu, reprezentanții aleși în forurile de conducere pot exercita cel mult două mandate complete consecutive.
Conform CV-ului său, Ion Duvac este membru în Comisia de Deontologie și Disciplină din 2017 și încheie anul acesta al doilea mandat consecutiv. În aceste condiții, el nu mai are dreptul să candideze pentru un nou mandat în conducerea Colegiului la alegerile din acest an, potrivit sursei citate.
Colegiul s-a autosesizat după anchetă
Înainte de publicarea investigației, PressOne a solicitat un punct de vedere și Colegiului Psihologilor. După apariția articolului, instituția a transmis că „până în prezent, nu există sesizări, plângeri sau abateri disciplinare înregistrate” pe numele lui Ion Duvac.
Totuși, Comisia de Deontologie și Disciplină s-a autosesizat și a convocat o ședință de urgență, fără participarea lui Ion Duvac. În punctul de vedere transmis, Colegiul Psihologilor precizează că „utilizarea unui limbaj precum cel citat în articol este incompatibilă cu Codul Deontologic” și că solicitarea de imagini cu zonele intime ale pacientelor „poate constitui abatere disciplinară”.
Instituția mai arată că sancțiunile prevăzute de lege sunt: mustrare, avertisment, suspendarea temporară, pentru 6–12 luni, a dreptului de liberă practică sau retragerea definitivă a atestatului.
Potrivit PressOne, redacția l-a contactat telefonic de trei ori pe Ion Duvac înainte de publicarea investigației, iar la cererea acestuia i-a transmis întrebările și în scris.
Publicația mai scrie că a existat o discuție telefonică de aproximativ 30 de minute, în care Duvac ar fi încercat să convingă redacția să amâne publicarea articolului. În timpul conversației, el ar fi spus că se află într-o „situație de criză”, pe care „el a generat-o, nu redacția PressOne”.
După apariția investigației, Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu și a anunțat că a început verificări „în vederea stabilirii situației de fapt și a dispunerii măsurilor legale care se impun”. Polițiștii fac apel la persoanele care consideră că au fost victime ale unor astfel de comportamente să depună plângere.
