Sari direct la conținut

Prima reacție oficială a directoarei școlii în care un copil ar fi fost violat în toaletă: „Au fost luate toate măsurile necesare ce se impun în aceste situații” / Deca așteaptă raportul verificărilor

HotNews.ro
Școala gimnazială Nicolae Titulescu din București, Foto: Inquam Photos / George Călin
Școala gimnazială Nicolae Titulescu din București, Foto: Inquam Photos / George Călin

​Directoarea școlii „Nicolae Titulescu” din București unde un copil ar fi fost violat de colegi în toaleta unității de învățământ a declarat că la nivelul școlii „au fost luate toate măsurile necesare ce se impun în astfel de situații”. Declarațiile vin la trei zile de la izbucnirea scandalului și a acuzațiilor din partea mamei elevului care a susținut că a fost ignorat cazul de conducerea școlii.

Directoarea a susținut că în 2022 când a fost sesizată „posibila comitere a unui abuz asupra unui elev de către un alt elev al școlii am pus la dispoziția organelor abilitate din prima clipă toate informațiile necesare pentru facilitarea cercetării cazului”, desfășurând de asemenea o anchetă la nivelul unității de învățământ.

„În 2022 cercetarea penală a dus la clasarea dosarului și anularea suspiciunii de viol. În legătură cu a doua acuzație, există un nou dosar de cercetare penală. Până la finalizarea cercetării nu putem oferi alte detalii”, a mai spus ea.

Directoarea a mai spus că pentru ne proteja intimitatea elevilor potențial implicați a considerat „oportun să existe discreție cu privire la caz, neasumând riscul retraumatizării” elevului.

Deca: ISMB verifică cum a gestionat cazul conducerea școlii

După ce un secretar de stat a fost trimis la fața locului alături de inspectorul general, ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că a solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) să transmită ministerului concluziile cercetării. ISMB verifică modul în care conducerea unității de învățământ a gestionat acest caz, cât și măsurile dispuse de aceasta, conform competențelor ce îi revin, în vederea soluționării aspectelor semnalate.

„Violența, agresiunile și comportamentele abuzive sunt incompatibile cu un mediu școlar sănătos și sigur. Am solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București să transmită Ministerului Educației concluziile cercetării. În aceeași măsură, reiterez obligația școlilor de a întreprinde demersurile prevăzute în Procedura privind gestionarea cazurilor de violență, care stabilește foarte clar pașii de urmat în cazul agresiunilor de orice tip, indiferent dacă sunt semnalate de elevi, cadre didactice sau părinți”, a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca.

Acuzațiile mamei copilului

Mama copilului de la Școala „Nicolae Titulescu” din București care ar fi fost violat de două ori de colegi în toaleta unității de învățământ acuză conducerea școlii că nu a sunat la Poliție și că, mai mult, i-ar fi reproșat că nu a sesizat violul imediat, ci abia în 10 iunie, când era vacanță.

Acest caz șocant a fost prezentat de Antena 3, iar luni zeci de părinți au protestat în fața școlii, unde au mers și secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion și inspectorul general școlar al Capitalei.

Mama băiatului violat a povestit luni cum a aflat de agresiune, acuzând că directoarea școlii nu a luat nicio măsură atunci când a sesizat-o.

  • „În anul 2022, copilul meu a fost abuzat în toaleta școlii. Noi am aflat prea târziu. Într-o joi seară am văzut comportamentul copilului, am sunat-o pe psiholoaga copilului.Am aflat totul prin joacă, ne-a povestit cum băiatul s-a dus după școală, înainte de after school, la toaletă și a intrat peste el un băiețel, i-a zis să tacă din gură. Restul vă închipuiți ce s-a făcut.
  • A doua zi am venit la doamna directoare și i-am zis și dânsa a zis că e data de 10 iunie și că e vacanță și că de ce nu am venit imediat. Noi am aflat la trei săptămâni după ce s-a întâmplat. M-am dus la Poliție. Doamna directoare nu a sunat poliția. Noi am sunat poliția de acasă.
  • Doamna directoare, când am venit în septembrie să cer o hârtie dacă s-a făcut o anchetă, dânsa mi-a zis că nu s-a făcut o anchetă. Agresorul este clasa a opta. Copilul meu e clasa a doua acum”, a declarat mama copilului agresat, conform imaginilor difuzate de Digi 24.

Pentru primul caz de viol, din 2022, a fost deschis un dosar penal. Potrivit unor surse din poliție, copilul – care atunci avea 8 ani și ar fi fost violat în baia școlii – a fost dus la INML, iar o plângere a fost depusă la secția 4 de Poliție. Dosarul s-a clasat atunci deoarece elevul acuzat de viol ar fi fost prea mic pentru a fi tras la răspundere, el având 11 ani. Alt dosar penal a fost deschis în decembrie 2023, după ce același băiat ar fi fost violat, dar de către alt elev, potrivit acelorași surse.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro