Primăria Brașov refuză organizarea unui festival pe teme de sănătate în Parcul Central pe „motiv că se calcă iarba”, susțin organizatorii. Primarul Scripcaru transmite presei „că nu are timp de astfel de discuții”
Primăria Brașov a respins cererea ca festivalul AFECT, dedicat sănătății mintale și programat pentru 23–25 august 2025, să aibă loc în Parcul Central „Nicolae Titulescu”. Festivalul a avut loc în același loc și anul trecut. Organizatorii acuză un abuz din partea autorităților, care au invocat motive precum „călcarea ierbii” și „impactul emoțional asupra trecătorilor”. Într-un răspuns pentru HotNews, managera festivalului, Florența Dănilă, critică decizia și anunță o manifestație de solidaritate, vineri, 27 iunie, chiar în parc.
Potrivit Florenței Dănilă, managera AFECT, unul dintre motivele invocate de Primăria Brașov pentru refuzul organizării festivalului în Parcul Central a fost că „se strică iarba”. „Bineînțeles, nu este un motiv valid. Sunt foarte multe festivaluri care au loc în Brașov pe zone verzi, toată lumea calcă iarba, iar iarba se reface. Totuși, am fost chiar de acord să o refacem noi, pe efortul și cheltuiala noastră”, a declarat Dănilă pentru HotNews.
Un alt motiv invocat de autorități ar fi, potrivit managerei, faptul că subiectele discutate la festival nu ar fi „potrivite pentru copiii care trec prin parc”: „Ceea ce este absurd. Festivalul aduce în spațiul public discuții despre sănătatea emoțională într-un mod foarte benign, prin artă și cultură. Prin teatru, prin muzică, prin film, prin joc. Copiii se simt în largul lor la acest festival. Nu lezează pe nimeni”, adaugă Dănilă.
Managera precizează că festivalul AFECT a avut loc în parc și în anii precedenți, în august 2024 și august 2023. George Scripcaru și-a preluat cel de-al cincilea mandat în octombrie 2024, după ce a câștigat alegerile în luna iunie în fața lui Allen Coliban.

Sprijin din partea instituțiilor de specialitate și a societății civile
Festivalul este realizat în colaborare cu Colegiul Psihologilor din România, Universitatea Transilvania, Ambasada Canadei la București, DGASPC Brașov și alte instituții specializate. „Sunt zeci de specialiști care vin – psihologi, medici psihiatri, medici de familie. Nu am putea noi, comunitatea de psihologi, să lezăm prin acțiunile noastre copiii care trec prin parc”, mai spune Florența Dănilă.
Organizatorii au lansat și o petiție publică, semnată de peste 4.000 de persoane. Potrivit managerului AFECT, inițial Primăria Brașov a refuzat să acorde număr de înregistrare pentru petiție, iar ulterior a transmis că nu poate formula un punct de vedere deoarece aceasta ar fi „inițiată de o persoană juridică”. „Este fals, petiția este făcută pe Declic.ro, o platformă de petiții adresate autorităților, și susținută de peste patru mii de oameni. Se încalcă un drept constituțional fundamental”, acuză Dănilă.
Primarul George Scripcaru compară festivalul pentru sănătate mintală cu „festivalul berii”
Într-o ședință de Consiliu Local, primarul George Scripcaru „a comparat AFECT cu un festival al berii”, provocând reacții critice din partea organizatorilor: „O comparație care nu doar că sfidează logica, dar trădează o gravă neînțelegerere sau ignorare intenționată a misiunii noastre”, au scris organizatorii pe Facebook. Ei au publicat și un video din ședința respectivă, unde primarul Brașovului discută despre această situație.
„Ce am cerut? Aprobarea ocupării temporare a domeniului public, prin amplasarea unor structuri (scenă, standuri, panouri educative etc.). Am marcat și zona destinată adunării publice, conform Legii 60/1991. Am notificat separat și partea de mobilare, dar autoritățile le-au tratat la grămadă și au respins cererea”, mai spun organizatorii.
Contactat de HotNews.ro, primarul Brașovului, George Scripcaru, a transmis că „nu are timp pentru o discuție pe această temă”.
Reacția AFECT: „Sănătatea mintală este o problemă publică, nu una privată”
Într-o altă postare amplă pe Facebook, echipa AFECT a argumentat importanța desfășurării festivalului în spațiul public: „Înțelegem că pentru unii oameni subiecte precum depresia, anxietatea sau trauma pot părea inconfortabile. Însă tocmai acest disconfort arată cât de mare este nevoia de a vorbi despre ele în mod deschis, empatic și profesionist”.
„Sănătatea mintală este o problemă publică, nu una privată. O ignorăm cu prețul suferinței altora – a copiilor, a adolescenților, a părinților care nu mai știu unde să caute ajutor”, mai spun organizatorii.
Grass occupancy, formă de solidaritate: „Suntem aici. Și ne pasă”
Vineri, 27 iunie, organizatorii vor organiza o acțiune simbolică – o „grass occupancy” – în semn de solidaritate cu festivalul. „A sta, a te întinde, a aduce o pătură, un covor de activități sau chiar un cort mic. În spatele acestui gest stă un mesaj profund: revendicarea pașnică a unui spațiu public ca loc de dialog, de exprimare liberă și de apartenență”.
Florența Dănilă a mai precizat, pentru HotNews, că festivalul se va desfășura în continuare, între 23 și 25 august, însă unele activități vor fi relocate în spații private, în lipsa acordului pentru utilizarea parcului: „Vom face proiecțiile de film într-un spațiu privat, dar este importantă manifestarea din parc. Faptul că ținem în parc acest festival este o încercare de a normaliza discuția, nu de a o pune între patru pereți. De aceea insistăm cu acest spațiu”.
Educația emoțională, în centrul festivalului: prea multe drame vin din lipsa ei
Printre activitățile planificate în cadrul AFECT, din luna august, se numără și un stand intitulat „Întreabă psihologul”, unde participanții pot adresa gratuit orice întrebare unui specialist: „Mi se pare extraordinar de valoros. Este un gest de normalizare a discuției despre psihologie, de destigmatizare. Nu vrem să ținem aceste conversații între patru pereți, ci în mijlocul comunității”, a precizat Dănilă.
„Vedeți și dumneavoastră câte drame se întâmplă din cauza faptului că ne lipsește educația emoțională, că nu știm ce să facem cu emoțiile noastre, nu adresăm traume s.a – bullying-ul, consumul de droguri, de substanțe, de alcool, agresivitate către femei și nu numai… Eu cred că este foarte important să existe acest festival”, a adăugat managera AFECT.
