Sari direct la conținut

Primăria Capitalei a finalizat lucrările de înlocuire a 3,6 km de rețea de termoficare de pe Bd. Timișoara

HotNews.ro
Rețeaua Termoenergetica, Foto: Hotnews
Rețeaua Termoenergetica, Foto: Hotnews

Primăria Capitalei a finalizat lucrările de înlocuire a 3,6 km de rețea de termoficare de pe Bd. Timișoara. Conducta a fost schimbată în 5 luni. Aceasta deservește circa 8.000 de persoane din cartierele Drumul Taberei, Militari și Rahova. Circulația tramvaiului 25, întreruptă pe perioada lucrărilor, va fi reluată.

  • „Am terminat, în timp record, lucrările de modernizare a 3,6 km rețea de termoficare de pe Bd. Timișoara.
  • Conductele aferente magistralei I Vest au fost schimbate în doar 5 luni de către Compania Municipală Energetica Servicii, deși lucrările s-au desfășurat în condiții dificile din cauza vremii și a faptului că rețelele se află sub șinele de tramvai.
  • Înlocuirea conductelor s-a făcut fără a afecta alimentarea cu apă caldă si căldură pentru locuitorii din zonă.
  • Tronsonul modernizat este o magistrală importantă de termoficare, face legătura între CET Grozăveşti şi CET Vest, deservește 50 de blocuri, 7 instituții publice, școli, grădinițe, secție de poliție, și aproximativ 8.000 de persoane din cartierele Drumul Taberei, Militari și Rahova”, a anunțat Nicușor Dan pe pagina de Facebook.

Rețeaua avea 50 de ani vechime și nu a fost niciodată schimbată. Lucrarea a fost făcută cu finanțare nerambursabilă de 85% de la Ministerul Dezvoltării, restul de 15% fiind plătiți din bugetul local.

Circulația liniei de tramvai 25 va reveni la normal în cel mai scurt timp, imediat ce terenul afectat de lucrări va fi adus la starea inițială, a mai spus primarul Nicușor Dan.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro