Sari direct la conținut

Primăria Capitalei a lansat licitația pentru reabilitarea malurilor lacului Herăstrău, o investiție de peste 50 milioane lei

HotNews.ro
Paragina în Parcul Herastrau, Foto: Hotnews
Paragina în Parcul Herastrau, Foto: Hotnews

Primăria Capitalei a lansat licitația pentru reabilitarea malurilor lacului Herăstrău, o investiție de peste 50 milioane lei, a anunțat pe pagina de Facebook, Horia Tomescu, viceprimarul responsabil cu parcurile. Tot marți a fost lansată și licitația pentru amenajarea unui nou pod pietonal pentru traversarea lacului, paralel cu podul de cale ferată.

”Pentru prima dată din 1966, administrația publică va realiza reparații capitale pentru reabilitarea apărătorilor de mal ale lacului Herăstrău. Astăzi, 14.02.2023 a fost transmis în SEAP anunțul de participare pentru „Servicii de proiectare și execuție lucrări pentru obiectul de investiție reparații capitale apărări de mal lac Herăstrău, inclusiv apărări de mal insule Herăstrău”, având o valoare estimată la 51.109.675,00 RON fără TVA”, a anunțat Tomescu.

Tot marți, Primăria Capitalei a lansat licitația pentru podul pietonal pentru traversarea lacului Herăstrău, valoarea estimată a lucrărilor fiind 3,76 milioane lei fără TVA, a anunțat primarul general, Nicușor Dan.

  • ”Am lansat în SEAP procedura de achiziție pentru construcția unui pod pietonal mobil lângă podul de cale ferată din Parcul Regele Mihai I pentru traversarea lacului Herăstrău.
  • În luna august a anului trecut, am semnat autorizația de construire pentru acest obiectiv.
  • Podul va asigura deplasarea în siguranţă a vizitatorilor şi a ambarcaţiunilor de agrement care vor putea trece atât pe sub podul pietonal, cât și pe sub podul C.F.
  • În prezent, în apropierea podului de cale ferată, există amenajată o pasarelă provizorie din elemente metalice închiriată de la Ministerul Apărării Naţionale, însă aceasta blochează deplasarea ambarcaţiunilor pe sub podul CF”, a anunțat Nicușor Dan.

Durata de realizare a investiției este de 2 luni pentru proiectare și 8 luni pentru execuție.

Primăria Capitalei încearcă din 2011 să reabiliteze malurile lacului Herăstrău, însă niciodată nu au fost bani. Malurile lacului sunt în stare avansată de degradare, iar din cauza asta pământul o ia la vale iar aleile din jurul apei se surpă. Până nu sunt reabilitate malurile, nu se pot asfalta nici aleile din jurul lacului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro