Sari direct la conținut

Primăria Capitalei cere Guvernului fostele sere din Prelungirea Ghencea pentru a amenaja un parc

HotNews.ro
Prelungirea Ghencea 1, Foto: Hotnews
Prelungirea Ghencea 1, Foto: Hotnews

Primăria Capitalei cere Guvernului fostele sere din Prelungirea Ghencea pentru a amenaja un parc, potrivit unui proiect aprobat vineri de Consiliul General al Municipiului București. Proiectul a fost demarat la cererea locuitorilor din zonă. În ultimii ani s-a construit masiv în Prelungirea Ghencea, dar nu s-a amenajat niciun parc.

Deocamdată nu se știe ce suprafață va avea parcul. După aprobarea acestui proiect de hotărâre, municipalitatea va inventaria ce bucăți din fostele sere au fost retrocedate, ce bucăți concesionate și ce a mai rămas liber. Acestea din urmă vor fi cerute pentru amenajarea parcului.

”Locuitorii zonei Prelungirea Ghencea, sector 6, au adresat Municipiului Bucureşti mai multe solicitări prin care și-au manifestat dorința ca în zona Prelungirea Ghencea să se amenajeze un parc, pentru îmbunătăţirea calității aerului ambiental cu scopul creşterii gradului de satisfacție al cetățenilor. Analizând zona la care se face referire s-a constatat că terenurile proprietatea statului, ce aveau destinația de sere și se află în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, la nivelul anului 2015 aceste terenuri au fost inventariate în baza Legii nr. 165/2013, fiind cuprinse în anexa ca terenuri libere cuprinse în anexa 8, privind terenurile agricole, cu sau fără investiții, aflate în proprietatea publică şi privată a statului și în administrarea unor autorități și instituţii publice, institute și stațiuni de cercetare. Analizând anexa 8 și anexa 9, cu reprezentarea grafică, ambele anexe publicate pe site-ul A.N.R.P., s-a constatat că există suprafete de teren pentru care nu s-au făcut propuneri de puneri în posesie/nu sunt proprietăți private pe aceste suprafete de teren existând posibilitatea amenajării unui parc”, se arată în expunerea de motive.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro