Sari direct la conținut

Primăria Capitalei merge mai departe cu formalitățile privind demolarea clădirii Cathedral Plaza. Când ar putea începe cel mai devreme lucrările? Ce spune Nicușor Dan

HotNews.ro
Cathedral Plaza, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Cathedral Plaza, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Primăria Capitalei a obținut vineri încă o victorie în lungul proces de demolare a clădirii Cathedral Plaza, Tribunalul București respingând cererea de intrare în legalitate făcută de dezvoltatorii clădirii. Decizia poate fi atacată cu recurs, dar sentința este una importantă deoarece rămân tot mai puține căi de atac în instanță pentru dezvoltatori.

Pe rol mai sunt câteva procese pentru suspendarea și anularea dispoziției de demolare date de primarul general, Nicușor Dan, vara trecută. Nicușor Dan spune însă că după tranșarea litigiului privind intrarea în legalitate a clădirii practic nu prea mai este cale de întors.

Dacă Primăria Capitalei va demola Cathedral Plaza rămâne în final decizia instanței, însă Nicușor Dan ssusține că este hotărât și că nu va da înapoi. Dacă toate procesele aflate acum pe rolul instanței, între primărie și dezvoltatorul imobiliar, vor fi câștigate de municipalitate, cel mai devreme lucrările de demolare ar putea începe într-un an și jumătate – doi, a declarat primarul Capitalei pentru HotNews.ro.

  • „Procesul câștigat de noi vineri a vizat exact intrarea în legalitate a clădirii.
  • Dezvoltatorii au cerut ca instanța să oblige primarul să emită autorizația de intrare în legalitate, iar Arhiepiscopia și Salvați Bucureștiul au solicitat primarului municipiului București să respingă cererea de intrare în legalitate. Aici s-a pronunțat Tribunalul municipiului București, iar sentința poate fi atacată cu recurs”, a explicat Nicușor Dan.

Ce procese mai sunt pe rol între Primăria Capitalei și dezvoltatori

Până acum au fost câștigate două mari procese pentru demolarea clădirii, ultima sentință definitivă fiind din 2013, însă fie nu a existat voință la nivelul Primăriei Capitalei pentru demolarea imobilului, fie au fost diverse probleme juridice.

  • „Autorizația lor de construire din 2006, emisă de Primarul Sectorului 1, a fost anulată definitiv de Curtea de Apel Suceava în 2010. După asta a fost un litigiu care s-a finalizat în 2012, dar hotărârea a rămas definitivă în 2013, prin care Arhiepiscopia a chemat în judecată primarul Municipiului București să demoleze imobilul.
  • În procesul care s-a judecat la Tribunalul Dâmbovița, Arhiepiscopia în contradictoriu cu primarul municipiului București a obținut o hotărâre prin care primarul municipiului București era obligat să emită dispoziția de demolare și să demoleze Cathedral Plaza.
  • Asta era în 2012 și decizia a rămas definitivă în 2013. Este o hotărâre definitivă, este obligatorie pentru primar, însă ea are viciul că nu este opozabilă dezvoltatorului, fiindcă nu s-a putut apăra în acel dosar. Acum este în Codul de procedură civilă și în doctrină, s-a stabilit foarte clar ce se întâmplă în situația asta. S-a stabilit că ție ca terț această hotărâre îți este opozabilă dacă nu faci dovada contrară. Adică ea este un fel de exertiză, dar tu poți să vii cu o expertiză mai bună care să spună invers”, a explicat primarul Nicușor Dan.

Pe lângă cele două procese câștigate și cel privind intrarea în legalitate, câștigat în prima instață de municipalitate, mai sunt pe rol încă trei procese care vizează suspendarea și anularea dispoziției de demolare a clădirii date de primarul Nicușor Dan vara trecută.

  • „În vara anului trecut eu am luat hotărârea instanței care a rămas definitivă și mă obligă să emit dispoziția de demolare și am emis-o, am luat copy-paste din dispozitivul cererii. Împotriva acestui act, dezvoltatorii au făcut o cerere de anulare și două de suspendare.
  • Discuția în acel dosar de anulare se pune în felul următor: părțile care cer demolarea clădirii, inclusiv noi care am dat dispoziția de demolare, spunem că este o construcție ilegală, s-a reținut deja că este afectat patrimoniul construit, dreptul la libertate religioasă, deci este de interes public să demolăm clădirea, iar ei spun -noi suntem proprietari de bună-credință, am construit în baza unei autorizații emise de o autoritate a statului român, trebuie să ni se acorde în temeiul dreptului nostru la proprietate să ni se recunoască această clădire pe care am făcut-o cu bună-credință. În dosarul de anulare a dispoziției avem un al doilea termen în iunie și ar trebui ca instanța să ia o decizie.
  • După hotărârea Tribunalului București cu intrarea în legalitate, poziția dezvoltatorilor lor devine foarte șubredă, după ce li s-a respins în fața Tribunalului cererea de intrare în legalitate nu prea mai au ce să spere. Adică dreptul lor potențial depindea de o potențială intrare în legalitate. Dosarul acesta se va judeca în iunie sau septembrie”, a explicat Nicușor Dan.

În ceea ce privește suspendarea dispoziției de demolare, până la judecarea proceselor care vizează anularea documentului, nici aici nu avem o decizie definitivă.

  • „Pe dosarul de suspendare, în esență, tribunalul a suspendat dispoziția mea fără să dea foarte multe argumente procedurale, spunând că ar fi păcat să se demoleze atât timp cât există încă o cerere de intrare în legalitate care ar putea fi admisă și ar fi păcat să se demoleze înainte să li se admită.
  • Mai întâi Tribunalul a admis suspendarea, noi am contestat, am câștigat, dar am câștigat numai pe faptul că nu a fost introdusă în cauză și Arhiepiscopia, deci procesul a fost trimis la rejudecare, ei au câștigat din nou la fond, noi am făcut iar recurs, dar dispoziția este suspendată.
  • Mai este încă un dosar de suspendare care cere ca suspendarea să rămână valabilă până la o decizie definitivă în ceea ce privește anularea dispoziției de demolare. Primul proces de suspendare era doar până la fond.
  • Dacă îl câștigă pe cel de-al doilea, atunci suspendarea dispoziției de demolare va fi cel puțin 1 an de acum încolo, dacă va fi doar până la fond, atunci chestiunea se va tranșa până în septembrie”, a mai explicat Nicușor Dan pentru HotNews.ro.

„Merg mai departe cu decizia de demolare a Cathedral Plaza”

Primarul general spune însă că va merge mai departe și va lupta în instanță pentru a obține demolarea clădirii Cathedral Plaza.

„Categoric merg mai departe cu decizia de demolare a Cathedral Plaza. Eu sunt obligat să respect hotărârea instanței”, a declarat Nicușor Dan.

În opinia sa, un termen realist pentru începerea lucrărilor de demolare ar fi un an și jumătate – doi.

  • „Noi trebuie să facem o expertiză. Ca să demolăm o clădire și mai ales o clădire situată lângă niște clădiri monument istoric, trebuie să avem un proiect de demolare, proiect tehnic, iar proiectul tehnic, în cazul unei construcții de dimensiunea asta, nu poate să fie realizat decât pe baza unei expertize speciale pentru demolare care să spună care sunt tehnicile și ordinea în care trebuie să demolezi clădirea.
  • Ca timp, pentru expertiza tehnică trebuie să facem procedură de achiziție, plus elaborarea, ne ducem undeva în 6 luni. După aceea, pentru proiectul tehnic de demolare trebuie să facem din nou procedură de achiziție, iar procedura plus proiectare ar dura undeva tot 6 luni.
  • Să nu mai spun că avem nevoie și de acces pe proprietate ca să facem expertiza, deci un judecător trebuie să ne permită asta. Deci din momentul în care avem o decizie definitivă a instanței pe dispoziția de demolare, durează cam 1 an și jumătate-doi până când începi să desființezi”, a explicat Nicușor Dan.

Se mai poate întâmpla ceva ca această clădire să nu se demoleze?

  • „Mi-e greu să cred că după sențința Tribunalului București în ceea ce privește intrarea în legalitate, care este profund corectă, se mai pot schimba lucrurile. Cred că sentința va rămâne definitivă și la recurs.
  • După ce hotărârea aceasta rămâne definitivă nu mai este niciun obstacol procedural pentru a desființa clădirea”, este de părere primarul.

Istoria Cathedral Plaza

Proiectul Cathedral Plaza al dezvoltatorului Millennium Building Development (MBD) a fost autorizat de Primăria Sectorului 1 pe 24 februarie 2006. Lucrările au început pe 9 martie în același an.

În aprilie 2006, autorizația a fost contestată în instanța de reprezentanții Arhiepiscopiei Româno-Catolice din București pe motiv că afecta atât imaginea, cât și structura Catedralei Sfântul Iosif.

Din iulie 2007, lucrările au fost întrerupte de mai multe ori din cauza litigiilor dintre Arhiepiscopie și dezvoltatorii proiectului. Imobilul a fost finalizat în mod oficial în iunie 2011.

O lună mai târziu, în iulie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins cea de a șasea și ultima cale extraordinară de atac promovată de MBD „stabilind irevocabil nulitatea autorizației de construire a auto-intitulatei clădiri Cathedral Plaza”.

În anul 28 iunie 2012, Tribunalul Dâmbovița l-a obligat pe Primarul Municipiului București să emită decizia privind desființarea turnului Cathedral Plaza. Sentința a devenit definitivă și irevocabilă în ianuarie 2013, în urmă deciziei Curții de Apel Ploiești. Primarul Sorin Oprescu nu a pus în aplicare încă decizia instanței.

Reprezentanții Primăriei Capitalei au declarat la începutul anului 2014 că au cerut în instanță clarificări în legătură cu cine va face demolarea Cathedral Plaza.

„Cele două cereri introduse de Primăria Municipiului București au fost formulate pentru clarificarea de către instanța a modalității de punere în executare a Sentinței Tribunalului Dâmbovița (nr.2520/2012) având în vedere că imobilul Cathedral Plaza este construit și pe proprietate privată, nu doar pe domeniul privat al Municipalității”, se arată în răspunsul trimis de Primăria Capitalei la solicitarea Hotnews.ro, la vremea respectivă.

Pe 17 septembrie 2013 un executor judecătoresc l-a somat pe primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, să demoleze turnul de birouri.

Oprescu însă a declarat imediat după somație că a dispus realizarea unei expertize tehnice în vederea stabilirii modalităților de desființare a construcției Cathedral Plaza, estimarea costurilor și determinarea impactului asupra clădirilor aflate în vecinătate, însă pentru demolarea clădirii acesta susține că este nevoie de încă o sentința judecătorească.

„Prin Dispoziția Primarului General nr. 1024/25.09.2013, emisă în executarea sentinței civile nr. 2520/28.06.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în vederea stabilirii modalităților de desființare a construcției – imobil de birouri Cathedral Plaza, estimarea costurilor și determinarea impactului asupra clădirilor aflate în vecinătate. De asemenea, prin același act administrativ s-a stabilit cu privire la demararea procedurilor prevăzute de Legea nr 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare, în vederea desființării construcției menționate. Acest lucru trebuie să aibă în vedere faptul că imobilul în cauza nu este edificat pe un teren aparțînând exclusiv domeniului public sau privat al municipiului București, astfel încât acesta nu poate fi desființat pe cale administrativă conform dispozițiilor art 32 și 33 alin 4 din Legea nr 50/1991. În conformitate cu dispozițiile art 28 din același act normativ, în cazul construcțiilor fără autorizație de construire, inclusiv că efect al anulării autorizației, primarul va sesiza instanța de judecată în vederea demolării acestora”, se arată într-un răspuns trimis la vremea respectivă de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Nici în mandatul Gabrielei Firea clădirea nu a fost demolată.

În 2017, Primăria Capitalei transmitea că ”Municipiul Bucuresti nu are competente in ceea ce priveste demararea procedurilor pentru demolarea Cathedral Plaza. Atributiile privind avizarea desfiintarii imobilului revin exculsiv Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice si proprietarului Cathedral Plaza”.

„Pe rolul instantelor de judecata mai exista si alte litigii cu privire la acest imobil, iar cercetarea judecatoreasca in aceste cazuri nu este finalizata. Majoritatea dosarelor privind aceasta speta sunt suspendate pana la solutionarea dosarului nr. 8563/3/2013, aflat aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, ce are ca obiect cererea de chemare in judecata formulata de proprietarul constructiei – S.C. MILLENIUM BUILDING DEVELOPMENT S.R.L. – prin care acesta a solicitat obligarea Primarului Municipiului Bucuresti sa emita actul administrativ de intrare in legalitate”, mai transmitea în 2017 Primăria Capitalei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro