Sari direct la conținut

Primăria Capitalei începe primul tratament de combatere a ţânţarilor

HotNews.ro
Dezinsecţie, Foto: Klaus-Dietmar Gabbert / AFP / Profimedia
Dezinsecţie, Foto: Klaus-Dietmar Gabbert / AFP / Profimedia

Municipalitatea, prin Compania Municipală Eco Igienizare, începe, joi, aplicarea primului tratament de combatere a ţânţarilor, scrie Agerpres. Programul Unitar de Acţiune aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru anul acesta prevede 14 astfel de tratamente. Acestea se vor efectua zilnic, în intervalul orar 22,00 – 5,00, pe întreg teritoriul Bucureştiului, în funcţie de condiţiile meteorologice. Primele zone unde vor fi aplicate tratamentele vor fi parcurile.

Angajaţii Companiei Municipale Eco Igienizare vor interveni cu utilajele de mare capacitate, dar şi cu autoutilitare dotare cu atomizoare portabile şi termonebulizatoare în zonele cu acces îngrădit şi vegetaţie deasă.

Intervenţiile presupun tratamente zilnice în spaţiile deschise de pe domeniul public şi privat al municipiului: spaţii verzi de pe aliniamentele stradale, spaţii deschise din domeniul public şi privat al Municipalităţii – parcuri, spaţii verzi aferente blocurilor, locuri de agrement, terenuri de sport, cimitire, terenuri ale instituţiilor publice locale, inclusiv depouri, parcări publice, terenul aferent imobilelor cu spaţii destinate locuinţelor colective – asociaţii de proprietari/locatari, cămine studenţeşti, cămine de elevi, locuinţe sociale, parcări de reşedinţe, pieţe şi târguri agroalimentare, etc.

Produsul biocid folosit pentru combaterea ţânţarilor, Solfac Trio EC 140, este avizat de Ministerul Sănătăţii şi nu pune în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor în concentraţia utilizată. În caz de contact direct, poate provoca iritaţii ale căilor respiratorii, motiv pentru care tratamentele se derulează noaptea.

Compania Municipală Eco Igienizare a pus la dispoziţie numărul de dispecerat non-stop 0752.041.898 şi emailul sesizari@cmeib.ro, unde cetăţenii pot face sesizări şi reclamaţii în legătură cu apariţia unor focare de infestare în Capitală.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro