Primăria Capitalei renunță la autobuzele școlare fiindcă sunt prea scumpe raportat la numărul de utilizatori / La Cluj, proiectul funcționează
Primăria Capitalei renunță la autobuzele școlare fiindcă sunt prea scumpe raportat la numărul de utilizatori, deservesc 6 școli și costă circa 564.500 lei + TVA, a anunțat primarul general, Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook. Autobuzele școlare au fost introduse în 2019, de primarul Gabriela Firea, după modelul de la Cluj, iar în 2019 au beneficiat de ele în medie aproape 1.800 de elevi lunar, adică undeva la 20% dintre elevii înscriși la cele 6 școli care intră momentan în program, potrivit datelor comunicate de municipalitate în septembrie. La Cluj, programul continuă când se redeschid școlile, în acest an școlar fiind extins.
”Autobuzele școlare, a căror circulație a fost oprită în cursul anului 2020, au reprezentat o măsură populistă a ex-primarului Firea. Autobuzele școlare erau destinate doar pentru 6 școli din cele 600 ale Bucureștiului și nicidecum pentru toate unitățile de învățământ din Capitală. Era vorba de un program-pilot, prin care au fost create 16 linii de transport pentru 6 școli. Astfel de linii, care au un număr mic de utilizatori înscriși, generează costuri foarte mari raportat la numărul de utilizatori. Din analiza primită la primărie, costul lunar al funcționării acestor autobuze școlare a fost de 564.500 lei + TVA. În prezent, toți elevii circulă gratuit pe toate mijloacele de transport în comun, pe toate traseele din București”, a anunțat Nicușor Dan pe pagina de Facebook.
HotNews.ro a întrebat și primarii de la Sectoarele 3 și 6, unde circulau în principal aceste autobuze.
Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, nu comentează decizia: ”Nu știu ce să zic, că nu le-am desființat eu, eu știu că aveau o utilitate, dar nu mă bag eu să comentez chestia asta”.
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, este de părere că Bucureștiului nu i se potrivește acest model, iar decizia de desființare este una bună.
”Bucureștiul nu permite să avem autobuze școlare. Densitatea pe care noi o avem și structura străzilor nu permite ca noi să avem aceste autobuze școlare. Conceptul este să iei elevul de lângă locuință și să-l duci la școală. De exemplu, în Militari, dacă vine autobuzul școlar la 5 blocuri să ia copii, nu ar avea loc atâția, apoi nu ar mai ajunge la școală niciodată până îi așteaptă pe toți. Politica este absurdă, proiectul Gabrielei Firea a fost un populism deșănțat. La Cluj este altceva. Copilul trebuie să meargă la școala din comunitate sau dacă merge la o școală aflată lângă serviciul părintelui, poate să o facă, legea permite acest lucru, dar părintele își asumă transportul copilului, pe principiul că oricum merge la muncă în zona respectivă. Dar această politică cu autobuzele școlare nu este sustenabilă. Ea a funcționat la 5-6 școli și costurile sunt foarte mari. Dacă o aplici în tot Bucureștiul, dai tot bugetul numai pe asta. În plus, înțeleg că acele autobuze școlare nu prea erau folosite”, a explicat Ciucu.
Fostul primar, Gabriela Firea, a reacționat și ea pe pagina de Facebook: ”Nicușor Dan a oprit autobuzele școlare, pentru că era o măsurā “populistă a lui Firea”! Pentru el, tot ce e pentru oameni, e “populism”: căldură, spitale, autobuze școlare etc”.
Autobuzele școlare din București au fost introduse în septembrie 2019, la Școala 195 (Hamburg) din sectorul 3, apoi proiectul a fost extins. În 2019, au beneficiat în medie, aproape 1.800 de elevi lunar, adică undeva la 20% dintre elevii înscriși la cele 6 școli care intră momentan în program.
În septembrie 2020, autobuzele școlare circulau pe 16 linii asigurând transportul elevilor de la 6 școli: „Pia Brătianu” și „Herăstrău” din Sectorul 1, Școala nr. 195 (Hamburg) din Sectorul 3, Școala Gimnazială nr. 279 și Colegiul Național „Elena Cuza” din Sectorul 6 și Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” (din Sectorul 6).
Situația de la Cluj
La Cluj-Napoca, autobuzele școlare au fost introduse ca proiect pilot în cadrul procesului de bugetare participativă al Primăriei Cluj-Napoca, în 2018, și a tot fost extins, de la 5 la 12 trasee, iar în anul școlar 2020/2021 la 14 trasee (acoperind dus-întors o distanță de peste 200 km/zi). La ora actuală pe aceste 14 trasee circulă 16 autobuze.
Programul va fi reluat din data de 8 februarie 2021, odată cu redeschiderea unităților de învățământ, potrivit informațiilor transmise de Primăria Cluj-Napoca la solicitarea HotNews.ro.
”Săptămânal, mii de elevi sunt transportați în municipiu către școlile unde învață – de la startul programului până în prezent au fost transportați peste 180.000 de elevi. Poliția Locală va asigura în continuare prezența a cel puțin unui polițist local în fiecare autobuz școlar, pentru ca elevii să se deplaseze la școală în deplină siguranță. Polițiștii locali asistă copiii la urcare/coborâre și la trecerea străzii, după care aceștia sunt preluați de profesori. În total, prin cele 14 trasee sunt deservite 10 unități de învățământ, însă menționăm faptul ca si elevii altor scoli pot circula pe aceste curse. Programul „Autobuze școlare” nu presupune costuri pentru Primăria Cluj-Napoca, cu excepția celor ce au fost generate de achiziția mijloacelor de transport”, se mai arată în răspunsul transmis de Primărie. Acestora se adaugă și cele cu combustibilul și șoferii.
Informații complete despre cele 14 trasee disponibile pentru elevi pot fi consultate pe site-ul Companiei de Transport Public (CTP), accesând următorul link: