Sari direct la conținut

Primăria Capitalei transformă mai multe străzi din centrul Capitalei, în zone pietonale, în weekend

HotNews.ro
Circulatie oprita pe Calea Victoriei, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Circulatie oprita pe Calea Victoriei, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Primăria Capitalei transformă mai multe străzi din centrul Capitalei, în zone pietonale, în weekend, începând cu 22 mai. Măsura vine în contextul pandemiei COVID pentru a încuraja atât mișcarea în aer liber, cât și mijloacele de transport alternativ.

“Odată cu trecerea de la starea de urgență la starea de alertă, și având în vedere restricțiile de funcționare a spațiilor de alimentație publică și de divertismnt impuse de pandemia de coronavirus, bucureștenii vor dori cu siguranță să se plimbe mai mult prin oraș și, pentru a încuraja atât mișcarea în aer liber, cât și mijloacele de transport alternativ, am decis să instituim, în weekenduri, pe anumite artere din centrul orașului, zone pietonale, de promenadă, unde circulația mașinilor să fie interzisă”, a anunțat primarul general, Gabriela Firea.

Zonele pietonale instituite la sfârșit de săptămâna în București sunt:

• Zona 1 – stradă Polonă (de la bd. Dacia) – strada A.D. Xenopol – strada Dionise Lupu – strada C.A. Rosetti – strada J.L. Calderon (de la strada C.A. Rosetti) – strada I.L. Caragiale – strada Icoanei – strada A. Vlaicu.

• Zona 2 – Calea Victoriei (de la bd Regina Elisabeta) – strada Eforie – strada Domnița Anastasia – strada ing. A Saligny – Splaiul Independenței.

• Zona 3 – bd Eroilor – Eroii Sanitari – piața Operei – strada Dr. J. Lister – strada Dr. Gr. Romniceanu.

• Zona 4 – strada E. Quinet (de la strada Academiei) – strada Biserica Enei

• Zona 5 – bulevardul Dacia – bulevardul N. Bălcescu – strada G. Enescu – Calea Victoriei.

• Zona 6 – strada G. Enescu – N. Golescu – Calea Victoriei – strada C.A. Rosetti – bulevardul N. Bălcescu.

• Zona 7 – bulevardul Unirii (între Piața Constituției și locala de vest a pieței Unirii).

Parcurile din București au devenit neîncăpătoare, iar în contextul pandemiei COVID 19 este dificil de păstrat distanța socială. Pentru a rezolva problema, Asociația ARCEN a propus luni Primăriei Capitalei pietonalizarea străzilor din apropierea parcurilor și a grădinilor publice pe durata weekend-urilor. Proiectul se numește „Străzi deschise”, iar pentru început vizează extinderea Grădinilor Icoanei și Ioanid, iar dacă va funcționa, poate fi aplicat în tot orașul.

”Propunerea pe care am înaintat-o Primăriei Capitalei, Primăriei Sectorului 1 și Sectorului 2, vizează extinderea Grădinilor Icoanei și Ioanid, începând cu data de 6 iunie 2020, prin pietonalizarea străzilor din proximitate, în contextul crizei generate de coronavirus și al nevoilor create de ieșirea treptată din izolare și de încetarea stării de urgență. Respectarea noilor reguli de conviețuire urbană stabilite pentru protejarea sănătății publice cere mai mult spațiu public în interiorul orașelor. În prezent, Bucureștiul are doar 3 mp de parcuri și grădini publice pentru fiecare locuitor”, a scris Edmond Niculușcă, reprezentantul ARCEN, pe pagina de Facebook.

În prima etapă a proiectului, ONG-ul propune extinderea spațiului celor două grădini publice, Icoanei și Ioanid, care însumează doar 20.000mp. ”Prin devierea fluxului de circulație a cinci străzi din proximitate și pietonalizarea parțială sau totală a altor șaisprezece, spațiul de recreere se triplează, ajungând la un total de 60.000mp pentru locuitorii Bucureștiului care au nevoie de activitate fizică individuală și contact social”, au explicat reprezentanții ARCEN.

”Crearea condițiilor de recreere în spații deschise, prin păstrarea distanțării fizice, este fundamentală pentru sănătatea fizică și psihică a locuitorilor orașului. E nevoie să regândim rapid viața orașului; această criză poate deveni o oportunitate pentru un nou tip de conviețuire urbană”, precizează ARCEN.

Pietonalizarea străzilor se va face prin intermediul conurilor de trafic pentru a permite accesul rezidenților și vehiculelor aparținând serviciilor de urgență. Închiderea străzilor va permite staționarea și parcarea autoturismelor rezidenților, dar va impune reducerea vitezei de deplasare la 20 km / oră pe segmentele pietonalizate, în zilele de vineri ora 18.30 până duminică la ora 21.00, pe durata măsurilor de distanțare fizică.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro