Primaria Capitalei vrea sa cheltuiasca 63 milioane de lei pentru flori, arbusti si irigarea parcurilor pe care le administreaza
Primaria Capitalei prin Administratia Lacuri Parcuri si Agrement vrea sa achizitioneze arbusti si flori in valoare de 27 milioane lei fara TVA pentru urmatoarele 12 luni si sa incheie un contract cadru de circa 36 milioane lei fara TVA pentru reparatii, extindere si mentenanta sisteme de irigatii, potrivit unor anunturi de intentie publicate pe site-ul de licitatii publice.
Potrivit primului anunt de intentie publicat pe site-ul de licitatii publice, Administratia Lacuri Parcuri si Agrement vrea sa incheie un acord cadru pe 12 luni pentru achizitionarea de „material dendro-floricol si alte materiale necesare spatiilor verzi”, respectiv arbori, seminte de plante cu utilizare specifica, pante de inmultire, bulbi de flori si arbusti. Valoarea estimata a contractului este de 27 milioane lei fara TVA, valoarea reala urmand sa se stabileasca in urma licitatiei.
Potrivit celui de-al doilea anunt de intentie publicat pe site-ul de licitatii publice, Administratia Lacuri Parcuri si Agrement vrea sa incheie un acord cadru pe 48 de luni pentru achizitionarea de „lucrari de reparatii ale sistemelor de irigatii existente extinderea si mentenanta acestora”. Valoarea estimata a contractului cadru este de 35,8 milioane lei fara TVA, valoarea reala urmand sa se stabileasca in urma licitatiei.
Prn acordurile cadru se stabileste valoare maxima pe care municipalitatea o poate cheltui pentru aceste acizitii insa poate sa cheltuiasca doar cateva milioane lei.
Primaria Capitalei are in administrare parcurile Herastrau, Cismigiu, Floreasca, Carol, Tineretului, Circului, Bordei, Izvor, Unirii si spatiile verzi de la Universitate.