Primăria Capitalei vrea să construiască un centru de protonoterapie de 200 de milioane de euro pe Șoseaua Vitan-Bârzești
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a semnat, miercuri, un Memorandum de înțelegere cu compania japoneză ITOCHU Corporation pentru “Elaborarea unui Studiu de Fezabilitate pentru realizarea unui Centru de Excelenţă în Terapie Oncologică prin Protonoterapie”. Centrul ar urma să fie amplasat pe Șoseaua Vitan Bârzești, iar municipalitatea estimează că va costa 200 milioane de euro. Doar elaborarea studiului de fezabilitate va dura 10 luni. Documentul va stabili dacă centrul va fi făcut doar de municipalitate sau în parteneriat public-privat.
”Este vorba despre o procedură revoluționară care nu mai este prezentă în România și nici în țări din SE Europei, dar care în Japonia funcționează din anul 2000 și tratează foarte mulți bolnavi de cancer, printre care și copii. În toamna anului trecut, am fost în vizită oficială în Japonia și am vizitat un centru de protonoterapie. Am fost impresionată, iar acum vrem să replicăm și în România și la București acest tip de tratamente revoluționare. Sperăm ca în cel mai scurt timp să putem demara acest proiect. Spitalizarea va fi de zi, dar va exista și o clădire unde se pot caza părinții copiilor care sunt tratați și nu sunt din București”, a declarat primarul Gabriela Firea la semnarea memorandumului.
În acest centru se vor putea trata afecțiuni oncologice deosebit de grave, atât la copii și la adulți, dar metoda folosită este neinvazivă, a spus Gabriela Firea.
Studiul de fezabilitate va stabili dacă acest centru va fi făcut în parteneriat public privat sau cu bani de la bugetul local. Lucrările de construire se estimează că vor dura 2 ani. Gabriela Firea a precizat că centrul va fi „un spital de stat, ca urmare, pentru orice persoană asigurată, copiii oricum sunt asigurați, cu siguranță costurile vor fi incluse în asigurarea de sănătate”.
Locația unde va fi amplasat centrul a fost deja aprobată de Consiliul General, un teren de 58.000 mp pe Șoseaua Vitan Bârzești numărul 20 A.