Primaria Sectorului 1 revine in vechiul sediu din bulevardul Banu Manta dupa aproape opt ani. Cui a platit institutia chirie circa 5 milioane euro
Primaria sectorului 1 se muta in vechiul sediu de pe Bulevardul Banu Manta nr. 9 incepand cu 27 aprilie 2015. Din 2009 pana acum institutia a functionat intr-o cladire de birouri inchiriata de pe Sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 9-13 deoarece la vechiul sediu au avut loc lucrari de consolidare si renovare.
„Pana la data mutarii, in saptamana 20-24 aprilie, serviciile de relatii cu publicul si alte servicii din subordinea Primariei – Serviciul Urbanism, Serviciul Reabilitare Termica, Serviciul Fond Imobiliar, Serviciul Publicitate etc – vor functiona in paralel atat in sediul din Sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 9-13, cat si in sediul din Bd. Banu Manta nr. 9. De asemenea, in perioada 20-24 aprilie, casieria Directiei Generale de Impozite si Taxe Locale din incinta Primariei Sectorului 1 va functiona atat la adresa din Soseaua Bucuresti-Ploiesti nr. 9-13, cat si la sediul din Banu Manta nr. 9, dupa urmatorul program: luni, marti, miercuri, vineri intre orele 08.30-16:30 si joi in intervalul 08.30-18.30”, spun reprezentantii Primariei sector 1.
Lucrarile de consolidare au inceput in 2007, banii provenind dintr-un grant obtinut de Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarea Teritoriului de la Banca Mondiala pentru consolidarea monumentelor istorice din Bucuresti. Valoarea acestora s-a ridicat la circa 6 milioane de euro, fiind executate de firma Rotary Constructii.
In 2012, Primaria sectorului 1 a scos la licitatie si lucrarile de reamenajare a sediului, iar licitatia a fost atribuita tot firmei Rotary Constructii pentru suma de circa 20 milioane lei, insa lucrarile au fost blocate timp de aproape 2 ani din cauza contestarii licitatiei. Lucrarile au fost finalizate.
Din 2009, pentru finalizarea lucrarilor de consolidare si demararea celor de renovare, angajatii Primariei sector 1 s-au mutat intr-o cladire de birouri inchiriata de pe Sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 9-13. Din 2009 pana in 2011, institutia a platit firmei P.C. Management & Consulting SRL, proprietarul cladirii, o cladire de circa 90.000 euro pe luna. In 2011, contractul a fost renegociat, iar chiria a scazut la circa 70.000 euro/luna (15 Euro/mp pentru cei circa 4.6000 mp). In 2013, pretul chiriei a scazut din nou, ajungand pana la 13 euro/mp. In total, in anii care a stat cu chirie, Primaria a platit acestei firme circa 5 milioane de euro. Potrivit informatiilor aparute in presa, firma apartine unui apropiat al lui Voiculescu: Corneliu Pascu, fost senator din partea Partidului Conservator, fost coleg in alianta USL cu Andrei Chiliman.
Sediul Primariei sectorului 1 din bd. Banu Manta nr. 9 este monument istoric, fiind construit in stilul arhitecturii neoromanesti interbelice, in perioada 1927 – 1929. Cladirea are un regim de inaltime S+P+M+3E si o suprafata totala de 7.096,28 mp.