Sari direct la conținut

Primăria Sectorului 2 a trasat marcaje rutiere pe aleea de pe malul Lacului Plumbuita / Primarul spune că a fost o greșeală

HotNews.ro
Strada prin Parcul Plumbuita 1, Foto: Hotnews
Strada prin Parcul Plumbuita 1, Foto: Hotnews

Primăria Sectorului 2 a trasat zilele trecute marcaje rutiere și a pus semne de circulație pe aleea de pe malul Lacului Plumbuita, care face legătura între acest parc și parcul Doamna Ghica, fiind pe traseul viitoarei promenade verzi, promise de primarul Radu Mihaiu în campania electorală.

Aleea este pietonală de cel puțin 20 de ani și este folosită în fiecare zi de sute de oameni care vin aici să se plimbe. Singurul beneficiar al acestui drum ar fi Mănăstirea Plumbuita, care și-a amenajat pe o bucată din spațiul verde și o parcare. Mănăstirea însă mai are un drum de acces, pe lângă parc, dar nu e clar dacă din acest drum poate ajunge la noua parcare.

Contactat de HotNews.ro, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a declarat că marcarea străzii a fost făcută dintr-o greșeală și că după Paști vor fi montați stâlpișori și zona va redeveni pietonală.

Ce s-a întâmplat? Până toamna trecută, această alee era într-o stare jalnică, fiind plină de gropi și denivelări, însă, chiar și așa, era pietonală și era folosită intens de cei care veneau să se plimbe în Parcurile Plumbuita și Doamna Ghica.

În luna noiembrie anul trecut, Primăria Sectorului 2 s-a apucat să asfalteze, în sfârșit, aleea, s-au pus stâlpi de iluminat, lucrările fiind terminate în această primăvară. Zona a devenit și mai frecventată, fiind plină de copii cu biciclete și role, mămici cu cărucioare, alergători, oameni care ies să se bucure de natură.

Numai că, de câteva zile, pe această porțiune au apărut semne de circulație și marcaje rutiere.

Aleea duce din strada Ricinului, către Mănăstirea Plumbuita, practic singurul beneficiar fiind mănăstirea. Marcarea străzii vine după ce în 2019, mănăstirea și-a amenajat o parcare uriașă pe spațiul verde. Mănăstirea însă are acces auto din Strada Plumbuita, dar nu este clar dacă de colo se poate ajunge în parcare deoarece parcarea a fost amenajată pe o bucată din parc retrocedată mănăstirii și se află în afara curții acesteia.

Parcarea realizată pe spațiul verde, lângă Mănăstire, în 2019

Primar: „Facem recepția pentru lucrarea pentru care s-a făcut achiziția și după aceea vom cere pietonalizarea”

Am vorbit cu primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, pentru a lămuri situația.

Acesta neagă că pe aleea din parc s-au trasat marcaje ca să se poată ajunge în parcarea mănăstirii și spune că aleea a fost marcată dintr-o eroare.

„În documentații exista dintotdeauna acolo o stradă, un drum de halaj cu niște indicatoare. De facto nu era chiar stradă. Așa cum a cerut toată lumea am vrut să refacem acea porțiune, să o asfaltăm, am cerut la Primăria Capitalei refacerea acelui drum. Când s-a asfaltat acel drum, s-a luat documentația aprobată de mai multă vreme și lucrarea s-a făcut în baza acelei documentații. Nu a fost transformată pe hârtie într-o stradă, ci așa era în documentația deja aprobată”, a explicat Radu Mihaiu.

Acesta spune că în proiectul aprobat erau și marcaje și nu a verificat nimeni înainte dacă era stradă sau alee, fiindcă toată lumea știa că este alee, astfel că firma care a executat lucrarea a trasat marcajele pentru a respecta proiectul aprobat.

„Am trasat marcaje rutiere pentru că documentația acelei străzi prevedea marcaje rutiere și atunci când a fost cerută la refacere, așa era documentația. Ar fi trebui să verificăm mai bine, că acea documentație este pentru o stradă și nu pentru alee, dar cred eu că nu vor exista niște efecte atât de greșite pentru că vom pietonaliza după recepție. Trebuie să facem recepția pentru lucrarea pentru care s-a făcut achiziția și după aceea vom cere pietonalizarea”, a explicat Radu Mihaiu.

Acesta spune că strada va fi redată pietonilor săptămâna viitoare, iar accesul auto va fi blocat cu stâlpișori.

Întrebat cine a permis totuși marcarea aleii din parc, primarul spune că regimul de circulație pe străzile din București este stabilit de Primăria Capitalei. Primarul spune că marcarea aleii nu s-a făcut la cererea mănăstirii.

„Documentația a fost făcută pentru refacerea străzii, așa cum era ea în normative. Primăria Sectorului 2 nu decide regimul de circulație pe străzi. Ea poate propune schimbarea regimului, ceea ce vom face. Nu a cerut mănăstirea. O să pietonalizăm această stradă, încă nu am discutat cu ei care este rolul acelei construcții de pe terenul lor. O să avem o discuție”, a explicat MIhaiu.

Pe panoul de șantier aferent lucrărilor de asfaltare a aleii, se arată că autorizația de construire a fost emisă de Primăria Sectorului 2. Amplasarea semnelor de circulație se aprobă în Comisia de Circulație a Municipiului București.

O bucată de aproape 8 hectare din Parcul Plumbuita a fost pusă în posesie anii trecuți

Mai exact, în 2015, Primăria Capitalei a pierdut la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) procesul împotriva persoanelor care au revendicat un teren de circa 4 hectare din Parcul Plumbuita. Terenul a fost revendicat de familia Bărbulescu, care se judecă din 1999 pentru el cu Primăria Capitalei și Primăria sectorului 2.

Fostul viceprimar al Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a declarat în 2019 pentru HotNews.ro că o altă bucată, de 4 hectare, a fost retrocedată Mănăstirii Plumbuita.

Pe aleea marcată ar trebui să fie promenada verde

Pe aleea de pe marginea Lacului Plumbuita, care a fost marcată zilele trecute, ar trebui să fie amenajată promenada verde, propusă de primarul Radu Mihaiu în campania electorală.

Primăria Sectorului 2 deja a demarat lucrările la acest proiect, anul trecut fiind curățată insula de pe Lacul Plumbuita, lacul, canalul de legătură cu Lacul Fundeni și o parte din acest lac.

Acum primăria lucrează la identificarea terenurilor de pe malul lacului, pentru a vedea ce cumpără/expropriază și ce cedează proprietarii.

În paralel cu curățarea lacurilor și inventarierea terenurilor, în 2022, Primăria va lucra la studiul de fezabilitate, identificarea proprietăților de pe malul lacului și organizarea unui concurs de soluții internațional care va stabili cum va arăta amenajarea, apoi va putea licita lucrările și se vor putea apuca efectiv de amenajarea locului. Citește aici mai mult.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro