Primăria Sectorului 3 a început lucrările de construire a unui nou pod rutier peste râul Dâmbovița, în dreptul străzii Lunca Priporului
Primăria Sectorului 3 a început construirea unui nou pod rutier peste râul Dâmbovița, în dreptul străzii Lunca Priporului, legând artera cu cele două sensuri ale Splaiului Unirii, a anunțat instituția într-un comunicat de presă.
Podul va avea trei benzi de circulație pe fiecare sens, trotuare și piste pentru bicicliști. Valoarea totală estimată a lucrărilor de investiție este de 15.068.977,38 lei (inclusiv TVA).
„În intersecțiile nou create vor fi instalate semafoare inteligente cu bucle de inducție. Sensurile, respectiv trotuarul și carosabilul urmează să fie despărțite prin jardiniere cu plante ornamentale, iar iluminatul pasajului va fi asigurat de lămpi cu LED-uri”, a transmis instituția.
Suprastructura podului va avea o lățime totală de 34.45 m, alcătuită dintr-o parte carosabilă de 11.30 m și un trotuar tehnic de 80 cm pe sensul dinspre str. Lunca Priporului, respectiv o parte carosabilă de 11.30 m și trotuar cu lățime utilă de 4.30 m pe sensul opus. Pe post de parapete direcțional, s-au prevăzut separatoare fizice și protecții la marginea părții carosabile din jardiniere.
„Având în vedere lățimea mare a suprastructurii, sunt prevăzute două poduri independente, câte unul pe fiecare sens de mers. Pe sensul dinspre str. Lunca Priporului, partea carosabilă va fi alcătuită din trei benzi de câte 3.50 m și un trotuar de serviciu de 80 cm pentru întreținere, separat de carosabil prin intermediul unor stâlpișori metalici. Pe sensul spre str. Lunca Priporului partea carosabilă va avea tot trei benzi de câte 3.50 m, și pista de bicicliști de 2.00 m lățime. Trotuarul va fi separat de carosabil prin intermediul unei jardiniere”, a mai transmis instituția.
În zonă, familia primarului Robert Negoiță are mai multe dezvoltări imobiliare: Confort City, Trend Residence și Hills.
Consiliul Local Sector 3 a aprobat în luna februarie 2024 indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului.
„În contextul creşterii accentuate a traficului pe arterele cât şi pe reteaua de drumuri de pe raza Sectorului 3, zona Splaiul Unirii, dar şi circulația din oraşul Popeşti-Leordeni direcţionând-o spre B-dul Theodor Pallady şi spre ieşirea din Bucureşti pe Autostrada A2, şi în contextul dezvoltărilor imobiliare accentuate în zonele străbătute de aceste artere, apare imperios necesară realizarea unei artere de circulaţie care să permită o circulație fluentă şi în condiţii de siguranță a tuturor participanţilor la trafic, atât a autovehiculelor, cât și a pietonilor sau bicicliştilor. Din punct de vedere al cererii, există o presiune permanentă şi în creștere de realizare a unei infrastructuri adecvate”, se arată în referatul de aprobare semnat de primarul Robert Negoiță. Termenul de execuție este de 6 luni, potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați.
Primăria Sectorului 3 a mai făcut un pod peste Dâmbovița, în continuarea străzii Nicolae Teclu, acesta fiind dat în folosință în 2020.