Sari direct la conținut

Primăria Sectorului 4 a cumpărat două terenuri dintre blocuri, unde proprietarii intenționau să construiască blocuri de 14 etaje, și le-a redat comunității

HotNews.ro
Aleea Terasei dupa 1, Foto: Hotnews
Aleea Terasei dupa 1, Foto: Hotnews

Primăria Sectorului 4 a cumpărat două terenuri în suprafață de 3.600 mp, situate în Aleea Terasei, unde proprietarii aveau aprobări pentru a construi două blocuri de 14 etaje, și a amenajat un teren de sport, un loc de joacă, o zonă de relaxare și o parcare. Achiziția a fost făcută de instituție la cererea locuitorilor din zonă.

”Până anul trecut, pe cele două terenuri private existau doar urmele unui vechi loc de joacă, construcții insalubre și gunoaie. Proprietarii terenurilor așteptau să poată băga utilajele și să înceapă construirea a două blocuri-turn de 14 etaje, așa că nu au mai salubrizat perimetrul. Aveau deja un Plan Urbanistic Zonal, pentru proiectul lor și o autorizație de construcție emisă în 2008, așa că începuseră săpăturile pentru fundație. Locatarii au apelat la ajutorul Primăriei, pentru a găsi o soluție să îi scape de construcțiile-gigant”, anunță Primăria Sector 4.

Consiliul Local al Sectorului 4 a solicitat Consiliului General al Municipiului București să îl împuternicească, pentru a putea achiziționa, pentru și în numele Municipiului București, imobilele teren situate în Aleea Terasei nr. 8d (2.200 mp) și nr. 6b (1.546 mp), din Sectorul 4, aflate în proprietate privată.

”Terenul este înconjurat de blocuri cu patru și cu 10 etaje, iar oamenii se gândeau îngroziți la turnurile de 14 etaje care urmau să se construiască. Fiind vorba de un teren privat, de care nu se ocupa nimeni, acolo erau mormane de gunoi, tot felul de magazii insalubre, buruieni și mizerie, așa că a fost mult de muncă pentru curățarea perimetrului. Acum însă, este total diferit, chiar dacă nu sunt finalizate chiar toate amenajările prevăzute în proiect”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Terenul de pe Aleea Terasei inainte de amenajare

Terenul de pe Aleea Terasei după amenajare

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro