Primăria Sectorului 6 a făcut bandă unică pentru autobuze pe câteva segmente din bd. Iuliu Maniu
Primăria Sectorului 6 a amenajat bandă unică pentru autobuze pe câteva segmente din bd. Iuliu Maniu, mai exact pe segmentul dintre Apaca și până aproape de Cora Lujerului, dar și între străzile Dealul Țugulea și Cetatea de Baltă. Pentru amenajarea ei, nu s-a folosit o bandă de circulație, dar au fost desființate locurile de parcare de pe margine. Autobuzele deja folosesc noua facilitate.
Contactat de HotNews.ro, primaul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a declarat că banda unică face parte din proiectul de modernizare a bulevardului Iuliu Maniu, iar dacă proiectul va fi un succes, se va aplica și pe alte segmente de pe artera de circulație.
”Când am făcut studiul de trafic pentru modernizarea bulevardului Iuliu Maniu, Comisia Tehnică de Circulație de la Primăria Capitalei ne-a făcut recomandarea să implementăm această bandă unică. În prima fază am implementat această soluție doar pe câteva segmente, de la Apaca până aproape de Cora Lujerului, după care între strada Dealul Țugulea și Cetatea de Baltă, pe sensul de mers către A1. Sunt două segmente și vedem în ce măsură putem să implementăm aceste benzi unice și pe alte segmente din bulevard, fiindcă vreau să mă asigur că funcționează treaba. Avem aceste doua segmente unde am dat drumul. Autobuzele deja circulă pe acolo, trebuie să mai facem marcajele rutiere”, a explicat Mutu.
Primarul spune că nu a desființat locurile de parcare, ci acolo se parca ilegal, asta deși indicatoarele rutiere îl contrazic.
”Noi odată cu modernizarea bulevardului, am adaugat câteva sute de locuri noi de parcare. Locuitorii de acolo pot să parcheze pe locurile de parcare amenajate suplimentar. Vizavi de Cora Lujerului am micșorat trotuarul care era foarte lat și am generat noi locuri de parcare. Acolo unde am făcut banda unică, erau locuri unde se parca neregulamentar. Pe trotuar am blocat accesul mașinilor, da este adevărat, și este prima dată după Revoluție când se poate merge de la un capăt la altul al bulevardului fără să faci slalom printre mașini”, a explicat Gabriel Mutu.
Acesta spune că pe bd. Iuliu Maniu au mai fost amenajate două parcări park&ride.
”Am reușit să realizăm două parcări park&ride la ieșirea spre autostradă, acolo unde avem gurile de metrou de la Păcii. Sunt peste 250 de locuri noi de parcare pentru cei care vin din afara Bucureștiului și doresc să meargă cu metroul în oraș. Parcarea este gratuită. Mai aveam o parcare pe partea dreaptă, cum vii dinspre autostradă, în zona unde este un complex rezidențial nou, are 100 locuri”, a mai explicat Mutu.
Edilul spune că are în plan să delimiteze și stațiile RATB cu delimitatoare astfel încât șoferii indisciplinați să nu mai parcheze neregulamentar și să blocheze autobuzele.
”În dreptul stației RATB, unde avem deschidere mare și nu avem parcări amenajate, dorim să delimităm stațiile RATB, cu acele delimitatoare, fiindcă oamenii parchează acolo și blochează. Dacă facem aceste delimitări, nu cred că vor mai parca. De exemplu, stația STB are o stradă înainte și una după, practic între cele două străzi vrem să punem aceste delimitatoare”, a explicat primarul.
Primăria Sectorului 6 plătește 29 milioane de lei pentru reamenajarea spațiului verde de pe mijlocul bulevardului Iuliu Maniu. Lucrarea este realizată de o asociere de cinci companii, respectiv SC Geca Impex PM SRL, SC Garden Center Group SRL, SC Cris Garden SRL, SC Pergola Grădini Decorative SRL și SC MBC Construct Prest SRL.
Lucrările au început la finalul lunii martie și au vizat în linii mari eliminarea gardului de fier din jurul scuarului central, supraînălţarea bordurilor și reamenajarea spațiului verde, dar și a unor locuri noi de parcare.