Primaria Timisoara a semnat contractul pentru achizitionarea vaporaselor care vor circula pe Bega
Primaria Timisoara a semnat contractul de furnizare a celor sapte vaporete care vor circula pe Bega, valoarea contractului fiind de 6,9 milioane lei, a declarat, marti, primarul Nicolae Robu, citat de Agerpres. Municipalitatea desfasoara in paralel si lucrari de amenajare a canalului pentru a deveni navigabil.
„Am semnat contractul de furnizare a vaporetelor, termenul de livrare este de sase luni, valoarea totala a contractului fiind de 6,9 milioane de lei. Am economisit 4,2 milioane de lei (echivalentul a 1 milion de euro, n.r.), pentru ca aveam la dispozitie 11,13 milioane de lei ca suma plafon pentru realizarea licitatiei. Pe parcursul celor sase luni, ambarcatiunile vor veni esalonat, dar dupa un grafic ce urmeaza a fi stabilit”, a afirmat primarul citat de Agerpres.
Ambarcatiunile vor avea lungimea de 12,7 metri, inaltimea de 4,9 metri, capacitatea de 50 de locuri pe scaune si un echipaj format din doua persoane.
Acestea vor circula atat in cadrul sistemului de transport in comun al regiei de transport RATT, dupa un program regulat, cat si pentru agrement. „Cred ca, mai degraba, aceste ambarcatiuni vor avea utilizare pentru agrement decat pentru transport in comun, la inceput. Cu timpul, lumea se va obisnui sa recurga la ele si pentru transportul in comun”, a adaugat Robu.
Municipalitatea a lansat, in toamna anului 2013, lucrarile de amenajare a malurilor Canalului Bega pe tronsonul timisorean, proiect in valoare de peste 25 de milioane de lei, cu finantare europeana, pentru a-l face navigabil. Pe parcursul falezei sunt amenajate noua statii de imbarcare/debarcare a pasagerilor, dar si case pentru vinderea biletelor.