Primarii din București și reședințele de județ ar putea beneficia de informații de securitate națională
Primarii de sector şi ai municipiilor reşedinţă de judeţ pot beneficia de informaţii din domeniul securităţii naţionale, potrivit unei propuneri legislative de modificare a Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României adoptată, luni, de plenul Camerei Deputaţilor, care este primă cameră sesizată.
Propunerea legislativă modifică prevederile articolului 11 alineatul (1) litera c) din Legea nr. 51/1991, în sensul includerii în categoria beneficiarilor de informaţii în domeniul securităţii naţionale a primarilor de sector din municipiul Bucureşti şi a primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ.
Informaţiile pentru securitatea naţională obţinute din străinătate de Serviciul de Informaţii Externe sunt exceptate de la dispoziţiile prevăzute în proiectul de lege.
S-au înregistrat 232 de voturi „pentru”, 25 „împotrivă” şi 22 de abţineri.
Parlamentarii AUR s-au abţinut de la vot, a anunţat, în cadrul dezbaterilor, deputatul Daniel-Gheorghe Rusu, care a susţinut că există o imixtiune a politicului în cadrul administrativ.
„Sunt anumite proiecte legislative care ne sunt băgate, pur şi simplu, cu atâtea sincope încât nu ştim ce să înţelegem. Cred că era bun augur să avem un punct de vedere de la Asociaţia Oraşelor şi Municipiilor. (…) Mi se pare o imixtiune a politicului în cadrul administrativ, pentru că toate aceste informaţii pot fi clasificate care nu trebuie să ajungă pe mâinile unui primar”, a argumentat Rusu.
Deputatul PNL Laurenţiu Leoreanu, care consideră că proiectul este unul binevenit, a precizat că informaţiile care ajung la aleşi sunt cele legate direct de activitatea pe care o desfăşoară, astfel încât să poată să ia măsuri la timp, „să prevină anumite lucruri care ar putea impacta în mod negativ comunitatea sau anumite instituţii publice”. „Până la urmă, sunt nişte pârghii prin care cei aleşi pot evita anumite vulnerabilităţi”, a explicat el. (Sursa: Agerpres)