Sari direct la conținut

Primarul Capitalei: Nu vor fi probleme cu apa calda si caldura in aceasta iarna / RADET alarmeaza populatia

HotNews.ro

Primarul interimar al Capitalei, Stefanel Dan Marin, a cerut vineri Consiliului General sa demita conducerea RADET, dupa declaratiile legate de sistarea furnizarii caldurii in Capitala. In plus, edilul a cerut Corpului de Control al premierului sa faca o ancheta la RADET pentru a vedea cum a cheltuit regia banii. Stefanel a declarat ca RADET nu mai are autorizatie de functionare de la autoritatea de reglementare in domeniu de la inceputul anului.

„Nu vor fi probleme cu functionarea agentului termic in iarna 2015 – 2016 deoarece in urma cu un an si jumatate am facut o solicitare la guvern pentru un ajutor de 300 de milioane de lei pentru combustibil. In plus, ordonanta de urgenta 46 din acest an da posibilitatea unitatilor administrativ-teritoriale sa se imprumute in Trezorerie cu sumele necesare pentru completarea bugetului. Presedintele consiliului de administratie al RADET se pare ca nu a inteles ca nu e cazul sa alarmam populatia”,

Stefanel a dat asigurari ca bucurestenii vor avea apa calda si caldura in aceasta iarna, municipalitatea urmand sa se imprumute in Trezorerie 248 de milioane de lei, bani care vor fi redirectionati catre RADET pentru a fi acoperite cheltuielile de functionare pe anul in curs.

„Directorul general al RADET a dat in scris ca are nevoie pentru anul acesta de 248 de milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor de functionare. Acesti bani vor fi platiti catre ELCEN si se vor duce pentru acoperirea facturilor restante la gaze. Pe mine nu ma intereseaza daca banii se duc pentru plata penalitatilor, eu vreau ca acesti bani sa ajunga la ELCEN pentru plata gazelor. In plus, in urma cu un an si jumatate, primaria a solicitat guvernului 300 de milioane de lei, ajutor pentru combustibil”, a spus primarul.

Primaria Capitalei a alocat la inceputul anului 570 de milioane de lei subventie catre RADET iar apoi aceasta suma a fost suplimentata cu 73 de milioane de lei, ajungandu-se in total la 643 milioane lei. Din acesti bani, Stefanel spune ca primaria a facut plati catre RADET in valoare de 580 milioane lei, urmand ca zilele acestea sa faca si restul platilor astfel incat sa nu mai existe discutii privind vreo datorie a municipalitatii catre RADET.

In legatura cu cererea consiliului de administratie al RADET, ca CGMB sa aprobe bugetul pe anul acesta al regiei, Stefanel s[pune ca nu este posibil pana nu va lua imprumut de 248 milioane lei de la Trezorerie. „Daca aprob bugetul in acest moment, trebuie sa iau bani de la Sanatate, de la Invatamant si acest lucru nu este posibil”, a spus el.

Primarul interimar spune ca ELCEN a propus si intrarea in faliment al RADET dar nu se pune problema de asa ceva iar reorganiazarea Regiei se va discuta in CGMB.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro