Primarul Daniel Băluță vrea să desființeze balcoanele construite ilegal și să le înlocuiască cu construcții modulare
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, vrea să desființeze balcoanele construite ilegal pe raza administrativă și să le înlocuiască cu construcții modulare sigure. Edilul spune că pe lângă faptul că sunt inestetice, acestea sunt periculoase. În paralel cu montarea noilor construcții, imobilele asupra cărora se intervine vor fi și reabilitate termic.
”Primăria Sectorului 4 al Municipiului București va demara, în perioada imediat următoare, un amplu proiect de reconfigurare și de regenerare urbană a mai multor zone publice pe care le administrează, vizând desființarea a sute de balcoane nesigure, construite ilegal pe fațada unor blocuri de locuit. Ulterior desființării, balcoanele vor fi înlocuite cu contrucții noi, modulare, autorizate conform legii și, foarte important, avizate de Inspectoratul pentu Situații de Urgență”, transmite Primăria Sectorului 4 într-un comunicat de presă.
Primele două zone ale sectorului în care proiectul va fi implementat sunt cele delimitate de străzile Drumul Crețeștilor și Aleea Nehoiu și strada Coștila. Potrivit sursei citate, în ambele locații, balcoanele construite în afara consolei blocurilor nu sunt doar nesigure și pot reprezenta oricând un pericol real, ci sunt și inestetice pentru oricine tranzitează zona.
”Spunem „adio” acestui gen de improvizații în sectorul 4. Extrem de nesigure pentru cei care locuiesc în zonă, dar și inestetice pentru oricine trece pe acele străzi, construcțiile de acest fel vor fi dezafectate. Nu lăsăm însă pe nimeni în urmă! În zone precum Aleea Nehoiu sau strada Coștila există familii cu câte 4-5 membri, cu venituri reduse, care-și duc traiul în case nu mai mari de 20 de metri pătrați, aici incluzând și baia, și bucătăria. Cred că înțelegem cu toții nevoia lor de a-și extinde spațiul de locuit, dar acest mod nu este nici legal și nici sigur. De aceea, am găsit soluții pentru a înlocui aceste balcoane improvizate cu construcții avizate de arhitecți și care le vor oferi oamenilor atât plusul de spațiu atât de necesar dar care vor schimba și aspectul inestetic al cartierului”, a scris primarul Daniel Băluță pe pagina de Facebook.