Sari direct la conținut

Primarul din Ciorani, cercetat în două dosare de fraudă electorală, a câștigat al șaselea mandat

HotNews.ro
Om care votează, alegeri, vot , Foto: CRISTIAN LUPASCU / AGERPRES FOTO
Om care votează, alegeri, vot , Foto: CRISTIAN LUPASCU / AGERPRES FOTO

Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, trimis în judecată pentru fraude la alegerile locale, fiind suspectat că şi-a instigat subalternii să fure voturile, în favoarea PNL, în toate secţiile de votare din comună la alegerile locale trecute şi cercetat pentru fraude la parlamentarele din 2020, a fost reales în funcţie, de data aceasta având susţinerea PSD. Scorul obţinut de edil este însă mult mai modest decât în trecut, diferenţa fiind de zeci de procente în minus, informează News.ro.

Marin Voicu, unul dintre cei mai longevivi primari din Prahova, obţine un nou mandat, al şaselea, din postura de inculpat trimis în judecată pentru fraudarea alegerilor locale şi de persoană cercetată într-un alt dosar penal pentru fraude la alegerile parlamentare din 2020.

Fostul partid al lui Voicu nu a mai atins pragul electoral

El a obţinut 1277 de voturi din totalul de 2787 exprimate. Scorul electoral de 45,81% este însă foarte modest faţă de cele cu care Marin Voicu a fost ales în trecut. La alegerile din 2020, asupra cărora există suspiciunea de fraudă, el a obţinut peste 83% din voturi.

La acel moment, PNL a fost votat de 76% dintre alegători, conform proceselor verbale încheiate. Rezultatele consemnate în aceste procese verbale nu vor putea fi însă niciodată verificate deoarece, după deschiderea dosarului penal de fraudă, o parte din sacii cu voturi au fost furaţi din sediul Judecătoriei Mizil.

Cert este că, de data aceasta, PNL, care a avut un scor record pentru partid la alegerile locale din 2020 în Ciorani, acum nu a trecut pragul electoral, după ce primarul a ales să revină la PSD. În una dintre secţiile de votare din Ciorani liberalii au obţinut mai puţin de 3% din voturi. Conducerea PSD Prahova a evitat să răspundă care sunt motivele pentru care partidul a decis să îl susţină pe primarul anchetat penal.

Nici aceste alegeri nu au fost ocolite de scandal, la Ciorani. Poliţia a fost solicitată să intervină, duminică, după ce o persoană a sunat la 112 şi a reclamat că într-o secţie de votare membrilor Biroului Electoral li s-a solicitat să semneze procesul verbal înainte de închiderea urnelor şi de numărarea voturilor.

Fraudă grosolană la localele din 2020

În 9 iunie 2021, procurorii au descins la Primăria Ciorani, dar şi la locuinţele primarului Voicu Marin şi ale mai multor apropiaţi a acestuia, mulţi dintre ei angajaţi ai Primăriei. 17 persoane au fost acuzate de fraudarea voturilor la scrutinul local din 2020.

„Din imaginile captate de tabletele STS rezultă că niciunul dintre ei nu are absolut niciun trac infracţional, sunt naturali în ceea ce fac. Sunt naturali atunci când stampilează buletine de vot care erau de fapt nule, sunt naturali atunci când mută buletine de vot de pe teancul XXXX pe teancul XXX, profitând de faptul că reprezentantul XXXX în sectie ia alte buletine de vot din urnă, sunt naturali atunci când strigă o altă optiune politică decât cea exprimată în buletinul de vot, sunt naturali atunci când au în mână buletine de vot atribuite XXXX, dar le pun peste buletinele de vot ale XXX sau XXX, sunt naturali atunci când solicită schimbarea zonei de focalizare a camerei tabletei STS pentru a nu se observa activitatea infracţională, sunt naturali când atunci când aşază buletinele de vot nule sau atribuite XXXX peste voturile atribuite altor candidaţi/formaţiuni, sunt naturali atunci când râd în legătură cu modul propriu de fraudare a alegerilor”, se arată în motivarea Tribunalului Prahova, care a decis arestarea preventivă a 16 dintre 17 inculpaţi, inclusiv a edilului Marin Voicu.

Potrivit documentului, „ceea ce se remarcă în modalitatea în care au acţionat inculpaţii din prezenta cauză este însuşi modul brut în care au acţionat, ”furând” voturile alegătorilor fără niciun resentiment, modul de organizare şi funcţionare fiind unul haotic, fără a respecta în niciun fel dispoziţiile legale”.

Două dintre inculpate şi-au recunoscut chiar vinovăţia, încheind acorduri cu procurorii şi în faţa instanţei în acest sens. Cele două fuseseră desemnate preşedinţi de secţii de votare la alegerile din acest an, calitate care le-a fost retrasă inainte de alegeri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro