Skip to content
Mihai Chirica, Foto: Inquam Photos / Denis Grosu

VIDEO Primarul din Iași, Mihai Chirica, inculpat de DNA într-un nou dosar. Care sunt acuzațiile / Câte dosare mai are și câte au fost închise

Primarul liberal Mihai Chirica este urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în dosarul „Păcura” privind  dispariţia unei cantităţi importante de păcură din depozitele CET Iaşi. Nu este primul dosar în care Chirica este vizat de DNA. Într-unul dintre ele, a fost achitat în aprilie.

  • Mihai Chirica a mai fost implicat în alte patru dosare de corupție, dintre care două au fost închise. Într-unul dintre ele, instanța a decis că faptele s-au prescris.

DNA a anunțat marți, printr-un comunicat, că alături de Chirica sunt urmăriți penal nouă funcţionari din Primăria Iaşi. Infracțiunile sunt de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Acuzațiile pe care DNA i le aduce lui Chirica

Procurorii spun că în 27 mai 2022, în calitate de primar şi ordonator principal de credite, Mihai Chirica a aprobat, cu încălcarea legii, plăţi în valoare de 2.036.882 lei din bugetul local către Administraţia Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (A.N.R.S.P.S.). Banii au reprezentat „o achiziţie fictivă a 542 tone de păcură, constatată anterior ca diminuare fără aprobare legală a stocului de rezervă de stat păstrat în depozit la S.C. TERMO SERVICE S.A. Iaşi (societate subordonată Consiliului Local Iaşi)”, conform DNA.

Aprobarea acestor plăți a fost înlesnită de funcţionari ai Primăriei Iași, pe baza unor documente care atesta existenţa şi recepţia cantităţii de păcură, deşi aceasta nu exista de fapt.

„În plus, sunt cercetate infracţiuni de fals intelectual, săvârşite de funcţionari din primărie, privind  întocmirea şi semnarea unor note de recepţie şi constatare de diferenţe prin care s-ar fi atestat, în mod nereal, recepţionarea unor cantităţi de păcură care nu fuseseră efectiv livrate”, spune  DNA.

Prejudiciul creat bugetului de stat este de 2.036.882 de lei. 

Procurorii au decis să pună sechestru pe imobile ale lui Chirica și ale unor funcționari inculpați în acest dosar.

Câte dosare penale mai are primarul din Iași

Nu este singurul dosar în care Chirica este cercetat de DNA.

În luna aprilie, Tribunalul Iași l-a achitat într-unul din aceste dosare. Este vorba de dosarul „Flux”. În acest dosar, primarul era acuzat de DNA că a permis unui om de afaceri să construiască un imobil cu nouă etaje, deși autorizația a fost emisă pentru două. Judecătorii au considerat că nu există suficiente probe în dosar, după cum a scris HotNews.

Mihai Chirica, aflat la al treilea mandat de primar la Iași, a fost trimis în judecată în acest dosar, de către DNA Iași, în iulie 2022, la șapte luni după ce conducerea direcției teritoriale a fost preluată de procuroarea Cristina Chiriac, numită recent procuror general al României. A fost primul dosar „cu impact mediatic” din mandatul Cristinei Chiriac la șefia DNA Iași.

În dosarul deschis în urma investigației jurnalistice a publicației locale ReporterIs, alături de primarul Chirica au fost trimiși în judecată și fostul viceprimar al municipiului, Gabriel Harabagiu, fosta arhitectă șefă a primăriei, Anca Nora Brânduşescu, un registrator de la Oficiul de Cadastru, Marian Popa, omul de afaceri Tudor Cheșcu și societatea Flux (beneficiara imobilului).

În dosarul „Skoda”, Mihai Chirica, fostul primar al Iașului, Gheorghe Nichita și alte trei persoane au fost trimiși în judecată sub acuzație de abuz în serviciu în ianuarie 2021. În 2023, Chirica a scăpat de dosar după ce faptele s-au prescris.

Potrivit procurorilor, în anul 2013, cele cinci persoane vizate au inițiat o procedură de achiziţie „nelegală”, procedură în baza căreia municipiul Iaşi a încheiat patru contracte de leasing operaţional, în calitate de utilizator, având ca obiect patru autoturisme Skoda, cu toate că, la acel moment, le era interzisă autorităţilor şi instituţiilor publice preluarea în leasing de autoturisme.

Mihai Chirca a fost inculpat și în dosarul „Veranda”. Ancheta a început cu afacerile imobiliare ale lui Cristin Zămosteanu, acuzat că vindea apartamente construite pe firmă, dar transferate pe numele său ca persoană fizică la prețuri subevaluate, ceea ce ar fi produs un prejudiciu de 12 milioane euro bugetului statului. Ulterior, cercetările s-au extins, implicând alți investitori, oficiali ai Poliției Locale, Direcției pentru Cultură, Primăriei și chiar pe primarul Mihai Chirica, conform Libertatea.

În total, 26 de inculpați au fost chemați să răspundă în fața legii, iar dosarul cuprindea 222 de volume și un rechizitoriu de peste 600 de pagini. Dosarul a fost trimis de Înalta Curte de Casație și Justiție înapoi la DIICOT pentru refacerea anchetei.

Chirca a fost inculpat și în dosarul „Zoiosul”, deschis de DIICOT în 2021, și care viza fapte mult mai vechi, comise începând cu 2005. După cinci ani, dosarul a fost închis din lipsă de probe, potrivit Ziarul de Iași.