Sari direct la conținut

Primarul Gabriela Firea a semnat un Memorandum cu Itochu Corporation pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru modernizarea retelei RADET

HotNews.ro
Primarul Gabriela Firea a semnat un Memorandum cu Itochu Corporation 
pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru modernizarea 
retelei RADET

Primarul general, Gabriela Firea, a semnat joi, alaturi de Ministrul Energiei, Toma Petcu si presedintele firmei japoneze Itochu Corporation, Hiroyuki Tsubai, un Memorandum de Intelegere privind crearea unui parteneriat cu scopul modernizarii Sistemului Centralizat de Alimentare cu Energie Termica (SACET) al Municipiului Bucuresti.

Prin semnarea acestui memorandum, Itochu Corporation se angajeaza ca in trimestrul I al anului 2018 sa elaboreze un studiu de fezabilitate prin care sa se propuna introducerea in SACET Bucuresti a unor tehnologii de varf de producere eficienta a energiei termice necesare incalzirii si alimentarii cu apa calda menajera a populatiei Capitalei, potrivit unui comunicat emis de Primaria Capitalei.

In comunicatul de presa nu se specifica cum a fost aleasa corporatia japoneza pentru elaborarea studiului de fezabilitate.

Acest studiu va lua in considerare si va urmari incadrarea propunerilor in liniile directoare ale ¬Strategiei de alimentare cu energie termica in sistem centralizat a consumatorilor din Municipiul Bucuresti¬, aprobata in acest an de Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Implementarea solutiilor japoneze va fi analizata atat pentru amplasamentele actualelor CET-uri din Bucuresti, cat si pentru trei amplasamente noi in zona de nord-est a Capitalei, zona foarte deficitara din punct de vedere al transportului si distributiei apei fierbinti. Costurile acestui studiu de fezabilitate vor fi suportate dintr-un grant oferit de Guvernul Japoniei (prin Ministerul Economiei, Comertului si Industriei ¬ METI), intermediat de firma Itochu Corporation.

„Un aspect extrem de important este ca, in masura in care solutiile tehnice rezultate ca optime din studiul de fezabilitate vor fi acceptate de partea romana, finantarea unei astfel de investitii, estimata la acest moment la peste 100 milioane de euro, va fi asigurata dintr-un imprumut acordat de Guvernul Japonez prin Banca Japoneza pentru Cooperare Internationala in conditii financiare deosebit de avantajoase pentru partea romana”, se mai arata in comunicatul Primariei Capitalei.

„Pe langa eficientizarea serviciului public de alimentare cu caldura a populatiei Capitalei, aceste noi tehnologii vor contribui si la reducerea semnificativa a impactului termocentralelor din Bucuresti asupra mediului inconjurator, atat in ceea ce priveste emisiile poluante, cat si a gazelor cu efect de sera”, a declarat primarul Gabriela Firea.

La randul sau, Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat: „Asa cum am mai afirmat in repetate randuri, avem o colaborare foarte buna cu Primaria Capitalei si ma bucur ca, in sfarsit, dupa 30 de ani, exista la nivelul Municipalitatii o strategie energetica si o viziune unitara, pe termen lung, in acest domeniu esential pentru Bucuresti. Imi doresc ca evaluarea pachetului de actiuni a ELCEN sa fie finalizata cat mai rapid, astfel incat Municipalitatea sa poata prelua aceasta entitate, pentru ca reprezinta un act de normalitate si eficienta ca aceeasi autoritate sa gestioneze atat productia cat si transportul si distributia energiei termice”.

Totodata, Ministrul Energiei a dat asigurari ca, si dupa finalizarea procesului de preluare a ELCEN de catre PMB, institutia pe care o conduce va pune la dispozitia Municipalitatii echipe de specialisti pentru rentabilizarea sistemului.

Firma japoneza Itochu Corporation, infiintata in anul 1858, are o cifra anuala de afaceri de peste 45 miliarde US $, avand peste 90.000 de angajati si desfasurand operatiuni in mai mult de 120 de tari, din toate zonele lumii. Firma este activa in Romania inca din anii 70 si s-a implicat activ in proiecte de modernizari industriale sub finantare japoneza, dar mai ales in reabilitarea termocentralelor Bucuresti Sud, Braila, Mintia, Iasi si Suceava, darsi la realizarea noului grup energetic de 150 MW din CET Paroseni. Au mai executat si modernizarea – extinderea Statiei Electrice 400/220 kV de la Brazi Vest (GIS), contribuind si la extinderea retelei de fibra optica operata de Transelectrica SA.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro