Primarul PSD de Buzău promite burse și pentru elevii de 7 și 8: ”Degeaba dai o bursă unui elev de 10 când 70-80% sunt mediocri sau submediocri”
Un material electoral editat de echipa de campanie a PSD Buzău anunţă că, de anul viitor, în municipiul reşedinţă de judeţ, ar putea primi burse de studiu şi elevii cu note de 7 şi 8, potrivit news.ro. Degeaba dai o bursă unui elev de 10 când 70-80% sunt mediocri sau submediocri, spune primarul municipiului reşedinţă de judeţ.
În comunicatul remis de PSD Buzău (filiala județeană de unde provine și președintele Marcel Ciolacu) intitulat „Burse pentru elevii de 7 şi 8, soluţia Buzăului pentru educaţie” se explică cum în programul de guvernare al PSD este prevăzută creşterea costului standard per elev cu până la 400 la sută faţă de prezent şi se prezintă cum la Buzău ar putea primi burse şi elevii de 7 şi 8:
„Dacă până acum an de an au fost premiaţi elevii care fac excelenţă în învăţământ, mulţi dintre aceştia alegând la final de carieră educaţională să studieze în străinătate, purtând şi riscul de a deveni fideli ţărilor de adopţie, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma aduce în atenţie elevul de nivel mediu pentru care vor fi alocate burse astfel încât şi acesta să studieze iar familia să-şi permită sa îl păstreze în şcoală, pentru ca în cele din urmă să acceadă către vârful ierarhiei”, se arată în articolul electoral al PSD Buzău.
De asemenea, materialul electoral al PSD Buzău are ataşată şi o declaraţie audio a primarului Constantin Toma care spune: „Lucrăm la un proiect prin care să nu ajutăm numai elita ci să ajutăm şi să meargă copiii la şcoală, şi să-şi termine şcoala. Degeaba dai o bursă unui elev de 10 când 70-80% sunt mediocri sau submediocri iar această mediocritate se datorează faptului că multe familii nu îşi dau interesul pentru copii sau nu au condiţii acasă pentru a ţine un copil la şcoală”.