Sari direct la conținut

Primarul Radu Mazare nu mai vrea sa vanda Cazinoul din Constanta

HotNews.ro
Cazinoul din Constanta, Foto: Agerpres
Cazinoul din Constanta, Foto: Agerpres

Primarul municipiului Constanta, Radu Mazare, spune ca s-a razgandit in privinta vanzarii Cazinoului si ca intentioneaza realizarea unui parteneriat public-privat cu o firma interesata de reabilitarea acestui monument si de folosirea acestuia pentru jocurile de noroc, relateaza Mediafax.

Edilul a anuntat marti, la finalul sedintei Consiliului Local, ca aceasta idee i-a venit dupa ce s-a intalnit cu o delegatie din Rusia, iar reprezentantii acesteia i-au spus ca ar fi mai degraba interesati de o asociere cu autoritatile locale in privinta Cazinoului decat de cumpararea acestuia.

„M-am sucit in privinta Cazinoului pentru ca acum cateva zile am avut o delegatie de rusi care reprezentau un fond foarte mare si rusii mi-au spus asa: „Dom’le, dar noi nu suntem interesati sa cumparam Cazinoul. Noi suntem interesati mai degraba intr-o asociere pentru ca vrem sa avem certitudinea ca municipalitatea ne va fi alaturi pe perioada in care noi vom face investitia si ulterior”. Si mi-au mai spus in plus ceva. „Dar unde ii cazam pe jucatori?” Pai, o sa se faca un hotel in portul Tomis… „Nu. Cei pe care ii aducem noi sa joace in cazinoul acesta au nevoie de cazare de 5 stele cel putin”.

Si atunci am identificat si o suprafata de teren, e vorba de parcarea de la Poarta 1, care are aproape doua hectare si m-am gandit sa facem un pachet in care o sa evaluam Cazinoul, o sa evaluam aceasta parcare si cu tot pachetul acesta vom intra intr-o asociere sau un parteneriat public-privat cu un investitor care sa investeasca in Cazinou, sa-l reabiliteze in scopul de a fi folosit ca si cazinou in continuare si care sa construiasca cazare pe parcarea de la Poarta 1″,a afirmat Radu Mazare.

Primarul a precizat ca la inceputul anului viitor va prezenta in cadrul Consiliului Local mai multe detalii legate despre aceasta viitoare asociere.

„Facand asocierea temperam si fel de fel de discutii, motive de campanie electorala, ca nu stiu ce se intampla, vindem, pleaca, fuge cineva cu Cazinoul. Ca atare, Primaria va intra cu valoarea Cazinoului si a terenului si investitorul cu banii. O sa facem o procedura pentru a-i selecta pe cei care doresc sa intre in aceasta asociere si o vom face intr-o sedinta de consiliu probabil in ianuarie sau in februarie. Atunci voi veni cu hotararea de Consiliu Local in care am sa spun cum anume si cat timp este pentru depunerea ofertelor in vederea asocierii”, a explicat Radu Mazare.

El a mentionat ca asteapta pentru realizarea acestui parteneriat atat investitori din tara, cat si din strainatate.

Radu Mazare a anuntat, in urma cu cateva luni, ca intentioneaza sa vanda Cazinoul dupa ce acesta va reveni municipalitatii din administrarea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului. Cazinoul a fost transferat la MDRT in vara anului trecut pentru inceperea lucrarilor de reabilitare, dar pentru ca acestea nu au demarat pana in prezent va reveni la Consiliul Local.

Liderul PDL Constanta a propus la inceputul acestei luni organizarea unui referendum prin care constantenii sa spuna daca doresc sau nu vanzarea Cazinoului si ar fi vrut ca acesta sa aiba loc pe data de 9 decembrie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro