Sari direct la conținut

Primele decizii ale Vioricăi Dăncilă ca șef PSD: Robert Negoiță, suspendat șase luni din partid, Șerban Nicolae nu mai e lider de grup la Senat

HotNews.ro
Primele decizii ale Vioricăi Dăncilă ca șef PSD: Robert Negoiță, suspendat șase luni din partid, Șerban Nicolae nu mai e lider de grup la Senat

Robert Negoiță va fi suspendat din PSD pentru șase luni, iar Șerban Nicolae nu va mai fi liderul senatorilor social-democrați. Deciziile au fost luate, miercuri seară, în ședința informală a Comitetului Executiv, sub comanda Vioricăi Dăncilă, au declarat pentru HotNews.ro surse din partid.

Robert Negoiță a criticat în mai multe rânduri premierul și Guvernul, acuzând că administrațiile locale au probleme financiare din cauza Executivului. Potrivit surselor citate, Gabriel Mutu a fost cel care a propus suspendarea lui Negoiță din partid. De precizat este că Negoiță nu a participat la ședința informală desfășurată la vila lac.

În ceea ce privește propunerea ca Șerban Nicolae să nu mai fie lider al grupului PSD la Senat, aceasta a aparținut Vioricăi Dăncilă și fost votată cu șase voturi împotrivă și două abțineri, au precizat sursele citate. Locul lui Nicolae va fi luat de senatorul de Mehedinți Liviu Mazilu.

Maziliea lui Șerban Nicolae are loc după ce acesta a anunțat că senatorii social-democrați nu-l vor vota pe Mugur Isărescu ca guvernator BNR, deși premierul anunțase anterior că PSD și ALDE au decis în coaliție să îl susțină pe Isărescu. Acesta a fost acuzat de secretarul general al PSD, MIhai Fifor că a refuzat să strângă semnături pentru inițiativa de revizuire a Constituției.

De asemenea, în ședința CEX senatorul de Constanța Ștefan Mihu a fost numit trezorierul partidului. Acesta, susțin sursele HotNews.ro, ar avea studii de specialitate în domeniu.

Reacții în PSD: Pleșoianu: Ați săvârșit azi o mare mizerie – Mazilirea lui Șerban Nicolae / Ștefănescu: Ce au înțeles colegii mei din CEx după decizia CCR? Nimic

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a scris, miercuri pe Facebook, că CEx al PSD a decis „o mare mizerie” și anume „mazilirea” lui Șerban Nicolae pentru că nu a fost de acord să îl sprijine pe Mugur Isărescu în funcția de viceguvernator al BNR.

„Ați săvârșit azi o mare mizerie: mazilirea lui Șerban Nicolae pentru că nu a fost de acord cu decizia de a-l sprijini pe Isărescu pentru un nou mandat! Toate deciziile din ultimele săptămâni nu fac nimic altceva decât să-i trădeze pe oamenii care ne-au votat! Faceți praf acest partid, asta faceți…”, a scris Liviu Pleșoianu, miercuri, pe Facebook.

Șerban Nicolae a fost și contracadidat al premierul Viorica Dăncilă la șefia PSD. Totodată, acesta a anunțat că senatorii social-democrați nu îi sprijină candidatura lui Mugur Isărescu ca guvernator BNR, deși premierul anunțase anterior că PSD-ALDE au decis, în coaliți,e să îl susținută pe Isărescu.

Dăncilă fusese invitată la discuțiile grupurilor parlamentare ale PSD pe tema susținerii lui Mugur Isărescu, însă aceasta nu ajuns. Ulterior ea a spus că nu a fost anunţată de o întâlnire miercuri cu senatorii la Parlament, pentru a discuta despre susţinerea lui Mugur Isărescu ca guvernator al BNR. Premierul a precizat că a fost o inadvertenţă şi că nu vrea să acuze pe nimeni.

Fostul secretar general al PSD Codrin Ștefănescu a afirmat că social-democrații din CEx nu au înțeles nimic după decizia CCR prin care a admis conflictul între Parlament și ÎCCJ. El a precizat că aceștia „l-au decapitat” pe Șerban Nicolae deoarece ar fi „prea obraznic”.

„Ce au inteles azi (miercuri – n.r.) colegii mei din Cex-ul PSD dupa decizia CCR ? Nimic. L-au “decapitat” pe Serban Nicolae. Cica e prea obraznic…”, a scris Codrin Ștefănescu, miercuri, pe Facebook.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro