Primele măsuri pe care PNL și PSD s-au înțeles „extrem de constructiv”: creșteri de salarii, pensii și alocații și un procent avansat
În a doua zi de discuții pe programul de guvernare, liberalii și social-democrații s-au înțeles rapid, anunțând că pensiile, salariile și alocațiile trebuie să crească. PSD vrea o majorare cu 11% a pensiilor, care s-ar potrivi cu calculele PNL care estima un procent între 6% și 12%. „Fără să dăm peste cap bugetul, putem să mergem spre 10 sau 11%, dar nu ştiu dacă de la 1 decembrie sau de la 1 ianuarie”, a anunțat prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan.
„Am avut o discuţie extrem de constructivă. Am căzut de acord pe multe puncte de vedere, (…) pe tot ce înseamnă măsura ocupării, măsuri de protecţie socială. Am ajuns de acord şi pe principiul că trebuie să majorăm veniturile oamenilor, atât alocaţiile, cât şi salariul minim, salariile şi pensiile. (…) Noi am propus 11%, (…) am justificat de ce 11%, am făcut acel calcul cu inflaţia şi cu tot ce s-a întâmplat în ultimul an cu creşterea de preţuri”, a declarat deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii.
Ministrul actual al Muncii, Raluca Turcan, a spus și ea că liberalii susţin majorările de venituri, dar că procentul urmează să fie anunţat.
„PNL susţine majorări de venituri. (…) Avem calculate diferite tipuri de impact bugetar şi în funcţie de veniturile pe care le vom avea la dispoziţie, aşa cum am anunţat de fiecare dată până acum, stabilim procentul exact. Şi eu am declarat că facem proiecţii la Ministerul Muncii pentru indexări de pensii între 6 şi 12%, majorarea alocaţiilor este deja pregătită şi bugetată în proiectele pe care le avem. Sunt majorări pe care noi le avem în vedere, urmează să anunţăm exact procentul. (…) Avem şi decizie luată deja de a creşte salariul minim începând cu 1 ianuarie”, a explicat Turcan.
„Chestiunile egalitariste ţin de comunism”
Dacă pe aceste aspecte lucrurile par ca bătute în cuie, în alte chestiuni viziunile sunt diferite. Liberalii nu sunt pe aceeași lungime de undă cu PSD-iștii în privința desființării cotei unice sau a impozitării luxului.
Rareș Bogdan spune că supraimpozitarea marilor averi ar face ca acestea să fie mutate în altă țară în care sistemul e mai prietenos, iar despre renunțarea la cota unică, aceasta este exclusă acum.
„Chestiunile egalitariste ţin de o altă perioadă, ţin de comunism. Noi trăim în capitalism”, a comentat Rareş Bogdan despre cota progresivă propusă de PSD.