Sari direct la conținut

Primele reacții ale României, după eliberarea celor trei ostatice din Fâșia Gaza

HotNews.ro
Primele reacții ale României, după eliberarea celor trei ostatice din Fâșia Gaza
ORAȘUL GAZA, FÂȘIA GAZA - 19 IANUARIE 2025: Brigăzile Al-Qassam predau 3 ostatici israelieni Crucii Roșii la al-Saraya, ca parte a primei faze a acordului de încetare a focului și de schimb de prizonieri între Israel și Hamas. Sursa foto: Dawoud Abo Alkas / AFP / Profimedia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminica această că România salută eliberarea primului grup de trei ostatici din Fâșia Gaza, inclusiv un român şi un cetăţean de origine română, ca urmare a implementării acordului de armistițiu dintre Israel și gruparea militantă palestiniană Hamas. Mesaje similare au venit și din partea premierului Marcel Ciolacu și a Ministerului de Externe.

„România salută eliberarea primului grup de ostatici, inclusiv un cetăţean român şi unul de origine română, ca urmare a Acordului din Gaza”, a scris Iohannis, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.

„Mulţumim tuturor partenerilor pentru sprijin cerem continuarea implementării acordului, pentru returnarea celorlalţi ostatici către familii”, a adăugat șeful statului, în mesajul său, redactat în limba engleză.

Ciolacu: „Curajul ostaticilor de a rezista în captivitate, o inspirație pentru noi toți”

O reacție a venit și din partea premierului Marcel Ciolacu, care a lăudat eforturile susţinute şi substanţiale ale mediatorilor la nivel înalt din Qatar, SUA, Egipt pentru încheierea acordului.

„După 470 de zile de captivitate, două femei cu cetățenie română, respectiv cu origini românești, au fost eliberate din Gaza și se vor întoarce acasă în urma acordului încheiat între Israel și Hamas. Curajul lor de a rezista în captivitate în condiții atât de grele reprezintă o sursă de inspirație pentru noi toți”, a scris șeful guvernului, pe pagina lui de Facebook.

„Vreau să îmi exprim aprecierea pentru eforturile susținute și substanțiale ale mediatorilor de nivel înalt din Qatar, SUA, Egipt și din Israel care au facilitat ca aceste vești bune să ajungă astăzi la familiile ostaticilor. Este nevoie ca implementarea pe deplin a acordului să continue pentru ca toți ostaticii să fie eliberați în siguranță și rămânem solidari cu familiile care încă așteaptă întoarcerea acasă a celor dragi”, a precizat premierul Ciolacu.

MAE insistă pentru „implementarea deplină a acordului din Gaza”

„15 luni de captivitate s-au încheiat în sfârșit pentru un prim grup de ostatici israelieni, printre care un cetățean român și unul de origine română. Eliberarea lor este un moment de bucurie și ușurare pentru familii și pentru toți cei care militează pentru umanitate”, a transmis și Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

„Implementarea deplină a acordului din Gaza este necesară pentru a asigura întoarcerea în siguranță a celor încă ținuți ostatici și încetarea suferinței. România laudă eforturile SUA, Egiptului și Qatarului în medierea acordului”, a adăugat MAE, într-un mesaj publicat pe X.

Duminică, Hamas a predat Crucii Roşii trei ostatice, primele persoane care au fost eliberate în temeiul armistițiului mult aşteptat, care a intrat în vigoare mai devreme în cursul zilei.

Romi Gonen, Emily Damari și Doron Steinbrecher au trecut frontiera din Fâșia Gaza în Israel, după ce au stat 471 de zile în captivitate, potrivit Times of Israel.

Imagini transmise de televiziune în direct le-au arătat pe cele trei femei ostatice ieșind dintr-un vehicul înconjurat de bărbați înarmați ai Hamas. Ele au urcat într-un autovehicul al Crucii Roșii în timp ce mulțimea a scandat numele aripii armate a Hamas.

Cele trei femei vor fi aduse din Gaza la o unitate militară din apropierea frontierei pentru un control medical.

Armistițiul din enclava palestiniană de război a intrat în vigoare duminică, de la ora 11:15, după ce Hamas a dat Israelului o listă cu ostaticii ce urmează să fie eliberați.

Una din tinerele ținute în captivitate de Hamas, Doron Steinbrecher, o asistentă veterinară, în vârstă de 31 de ani, are dublă cetățenie, israeliano-română, potriviti Jeruselem Post.

Romi Gonen, o tânără de 23 de ani care a fost răpită de la festivalul Nova, are origini românești, potrivit unor surse din mediul diplomatic.

Emily Damari, care are dublă cetățenie, britanică și israeliană, a fost răpită din apartamentul ei din Kfar Aza.

INTERVIURILE HotNews.ro