Primele rezultate ale Recensământului Populației 2021. Să pierzi 1,1 milioane de locuitori în 10 ani!

Populația rezidentă a țării s-a redus față de recensământul anterior cu 1,1 milioane locuitori. Un declin mai mare de 1 milion de locuitori este imens pentru o populație de 19 milioane de locuitori. Plasând acest declin în ansamblul declinului de după anul 1989, de 4,1 milioane locuitori, provenind în cea mai mare parte, din emigrare a românilor, constatăm o particularitate importantă și semnificativă survenită după anul 2010: 68 la sută din declin a avut loc prin scădere naturală. Au venit pe lume doar 2,1 milioane de copii și au decedat aproape 2,9 milioane locuitori. Declinul populației prin migrație externă îl putem interpreta și ca o mutare masivă a câtorva milioane de români în altă parte a Europei, fugind de sărăcie, guvernare incompetentă și corupție. Ei sunt însă acolo, în viață, vin din când în când să-și vadă copiii, rudele și prietenii. Scăderea naturală înseamnă dispariția a 750 de mii de locuitori.

Potrivit programului de publicare a rezultatelor Recensământului Populației de la 1 decembrie 2021 Institutul Național de Statistică a publicat la 30 decembrie 2022 primele rezultate, provizorii, asupra populației [3]. Sunt 14 tabele la nivel național și la 31 ianuarie 2023 aceste tabele vor fi extinse la nivelul județelor. Datele publicate permit conturarea unui tablou general al populației României la 1 decembrie 2021 referitor la numărul populației, la nivel național și pe județe, structurile demografice ale populației, cele etnoculturale, câteva caracteristici ale educației, migrației interne și participării la activitatea economică.

Numărul populației

Populația rezidentă a țării s-a redus față de recensământul anterior cu 1,1 milioane locuitori. Sunt multe schimbări negative care s-a produs în populația țării dar acest declin imens constituie cea mai importantă și gravă schimbare care s-a produs în cei 10 ani. Un declin mai mare de 1 milion de locuitori este imens pentru o populație de 19 milioane de locuitori. Plasând acest declin în ansamblul declinului de după anul 1989, de 4,1 milioane locuitori, provenind în cea mai mare parte, din emigrare a românilor, constatăm o particularitate importantă și semnificativă survenită după anul 2010: 68 la sută din declin a avut loc prin scădere naturală. Au venit pe lume doar 2,1 milioane de copii și au decedat aproape 2,9 milioane locuitori. Declinul populației prin migrație externă îl putem interpreta și ca o mutare masivă a câtorva milioane de români în altă parte a Europei, fugind de sărăcie, guvernare incompetentă și corupție. Ei sunt însă acolo, în viață, vin din când în când să-și vadă copiii, rudele și prietenii. Se vor întoarce când țara va arăta altfel. Scăderea naturală înseamnă dispariția a 750 de mii de locuitori. Este o pierdere umană imensă și iremediabilă, nu se mai întorc cum ar putea să o facă cândva cei plecați. Este un bilanț înfricoșător pentru destinele țării. Migrația externă are o determinare preponderent economică și schimbările se află în oglinda economică a țărilor, sunt previzibile. Nu același lucru se poate afirma despre natalitate și mortalitate, fenomene extrem de complexe la care factorii și mecanismele de schimbare se acumulează și își pun amprenta pe nivelul fenomenului acționând rigid, lent și cu decalaj în timp. Este ceea ce se întâmplă cu mortalitatea în țară după anul 2013, nivelul speranței de viață la naștere fiind în stagnare. Am putea admite că societatea românească și-a epuizat resursele de transfer din creștere economică spre calitatea vieții și ne putem întreba ce fel de creștere economică avem, la ce servește dinamica rapida a PIB-ului pe locuitor într-o populație aflată în al 23-lea an de declin.

La nivel de județe singurele date publicate se referă la numărul populației rezidente și în figura 1 cititorul poate vedea schimbările survenite. Declinul este aproape general, doar în județele Ilfov, Bistrița-Năsăud și Suceava consemnându-se o creștere a populației. Județul Ilfov este de mai multă vreme în plină expansiune imobiliară și economică, atrăgând populație tânără din întreaga țară iar în celelalte două județe natalitatea ridicată din trecut nu s-a degradat în măsura de la celelalte județe. Județele cu declin mai mare de 10 la sută a populației rezidente – Buzău, Mehedinți, Olt, Brăila, Hunedoara, Teleorman și Caraș-Severin, poartă în măsură mai mare amprenta declinului natural, prin natalitate mai mică și mortalitate mai mare și în unele dintre ele prin migrație internă și/sau externă mai ridicată. Atunci când în 10 ani pierzi între 10 și 17 la sută din populație întrebarea firească este: ce viitor? Nu numai pentru aceste județe.

Județele în care scăderea populației este sub 5 la sută sunt eterogene și ca dezvoltare economică și ca profil demografic. Întâlnim județe având poli regionali de creștere economică, centre universitare importante, cu migrație internă pozitivă, întâlnim și județe din regiunea Nord-Est îndeosebi, în care natalitatea nu a atins cotele cele mai mari de declin și au o anumită „moștenire“ demografică. Pot fi și alți factori. Scăderea populației Capitalei cu aproape 9 la sută nu poate fi desprinsă de ascensiunea spectaculoasă a populației județului Ilfov.

Nu trebuie omis faptul că toate comparațiile cu rezultatele recensământului anterior presupun date realiste la ambele recensăminte.

Structura pe vârste a populației

Procesul de îmbătrânire a populației s-a accentuat în contextul regresului masiv al natalității și menținerii ei la un nivel scăzut. Datele recensământului indică o proporție a populației în vârstă de 65 ani și peste de 19,6 la sută (cu diferențe notabile la bărbați și femei: 16 și aproape 23 la sută). Proporția era apreciabil mai mică în anul 2011 – de 16 la sută. Este foarte probabil ca mortalitatea excesivă provocată de Pandemie în anii 2020 și 2021 să fi frânat în măsură moderată ascensiunea îmbătrânirii în ultimii doi ani, mortalitatea prin Covid-19 fiind plasată preponderent la persoanele vârstnice și îndeosebi la bărbați. Aceasta ar putea explica majorarea apreciată drept moderată a proporției populației în vârstă de 65 ani și peste de la 19 la sută la începutul anului 2020 la 19,6 la sută la 1 decembrie 2021.

În tabelul 1 se poate examina dinamica populației pe trei grupe mari de vârstă, dominante fiind regresul consistent al populației în vârstă de muncă (de aproape 1,4 milioane) și ascensiunea paralelă nu neglijabilă a populației vârstnice. Mișcările la cele trei grupe de vârstă au dus la creșterea raportului de dependență a populației tinere și vârstnice, inactivă economic în cea mai mare parte, în raport cu populația de 20-24 ani, preponderent activă economic. Raportul a trecut între cele două recensăminte de la 60 la aproape 70 de persoane tinere și vârstnice, cu implicații economice care nu pot fi subestimate.

Tabelul 1. Populația pe trei grupe mari de vârstă la recensămintele din anii 2011 și 2021 (Sursa: INS [1])

Analiza schimbărilor care au avut loc în structura pe vârste a populației în cei 10 ani poate fi efectuată în două modalități, cu relevanță diferită asupra originii diferențelor: compararea efectivelor pe grupe de vârstă la cele două recensăminte și, pe de altă parte, urmărind schimbările survenite în perioada 2011-2021 la nivelul generațiilor care compuneau populația în anul 2011, generații care se regăsesc, reduse numeric, în populația de la recensământul din anul 2021. În această abordare putem vedea efectele mortalității și migrației externe în modelarea structurii pe vârste în cei 10 ani. Scăderile predomină în prima abordare, cu procente între 2 la sută la grupa de vârstă 60-64 și 3 la grupa 5-9 ani, și 30 la sută la 20-24 și 55-59 ani. Se constată creșteri consistente la populația vârstnică, în general, de 42 la sută la 65-69 ani, 39 la 85 ani și peste, 36 la 45-49 și 25 la sută la grupa 50-54 ani. În cazul creșterilor, dar și al scăderilor, nu trebuie omis faptul că în grupele cincinale de vârstă avem cinci generații diferite ca mărime. Numărul populației în vârstă de 65 ani și peste s-a majorat de la peste 3,2 la peste 3,7, iar proporțiile de la 16 la aproape 20 la sută (ajungând la 23 la sută la femei, însemnând aproape un sfert din populația feminină).

În figura 2 putem vedea, într-o perspectivă mai lungă, cum a schimbat declinul de 4,1 milioane locuitori de după anul 1989 și mărimea și structura pe vârste ale populației rezidente. Avem o piramidă a vârstelor în anul 2021 mai subțire, prin populații mici la vârstele tinere și adulte și o populație mai mare după vârsta de 65 de ani, îndeosebi la femei. Este expresia accentuării gradului de îmbătrânire demografică. Nu este greu de prevăzut cum se va modifica piramida din anul 2021 în anii care vin. În fiecare an efectivele de la toate vârstele vor fi „împinse” spre vârful piramidei, cu o vârstă. Dacă natalitatea se va menține la valorile din ultimii ani lățimea piramidei la baza ei, însemnând populație tânără, va fi la fel de restrânsă. Peste 10 ani populația de la vârstele de 35-55 ani astăzi vor ajunge la 45-65 ani. În piramida 2021 am indicat și vârstele și generațiile. Se poate observa că la 35-45 ani sunt generațiile mari 1967-1989 (în spațiul D). La vârstele de 54 și 53 ani sunt generațiile foarte mari 1967și 1968. Vor ajunge peste 10 ani la vârste de pensionare. La piramida 2021 sunt indicate mari deformări în structura ei și originea lor (război, scădere și creștere masive ale natalității.

Spuneam că declinul populației la nivelul vârstelor poate fi examinat și printr-o altă abordare, cea a schimbărilor între cele două recensăminte la nivelul generațiilor (abordare originală, din câte știu). Regresul este mai precis și mai relevant. Declinul cel mai important se plasează, firesc, la generațiile cele mai vechi, 1921-1951, având vârste de peste 60 ani în anul 2021. Aproape jumătate din populația generațiilor 1921-1936 și chiar 1937-1941 a decedat în cei 10 ani. Aveau vârstele de 75 ani și peste și 70-74 ani în anul 2011 și au ajuns la vârstele de 85 ani și peste și 80-84 ani în anul 2021. Scăderile sunt net inferioare la vârstele tinere și adulte, provenind din generații mai recente, cele de după anul 1951. Este de admis că regresul la aceste vârste poate fi pus în măsură semnificativă și pe seama migrației externe negative. Valorile consistent mai mari la generațiile 1992-1996 și 1997-2001, având vârstele de 15-19 și 10-14 nai în anul 2011 și vârste cu 10 ani mai mari în anul 2021, nu pot fi puse decât pe seama unei migrații externe negative mai importantă. Fără migrație externă negativă scăderile de la populația tânără și adultă ar fi fost mai mici, provenind dintr-o mortalitate mică la vârstele respective. În mod surprinzător, la generațiile 2007-2011, unde se afla populația în vârstă de 0-4 ani în anul 2011 și ajunsă la vârstele de 10-14 ani în anul 2021, creșterea este deosebit de mare, de aproape 50 de mii persoane, însemnând aproape 5 la sută. Dacă nu este vorba de calitatea datelor, tot migrația ar putea explica strania creștere.

Credem că abordarea pe generații aduce un plus de cunoaștere în înțelegerea declinului populației între cele două recensăminte. Iată o informație de cert interes pe care numai această modalitate de analiză ne-o oferă: populația de la recensământul din anul 2011 s-a redus cu aproape 3,1 milioane. După anul 2011 au intrat însă 10 generații noi în populația țării, generațiile 2012-2016 și 2017-2021, la data recensământului din anul 2021 având vârstele de 5-9 și 0-4 ani, însemnând o populație de aproape 2 milioane locuitori, astfel că declinul total în anii 2011-2021 ajunge la cifrele cunoscute din Comunicatul INS -1067825 locuitori, însemnând un regres de 5,3 la sută.

Structura după stare civilă

Structura populației după starea civilă nu relevă schimbări importante la Necăsătoriți și Căsătoriți ca proporții. Sunt însă la ambele stări civile unele schimbări, chiar reduceri moderate ale numărului populației la ambele sexe. Se poate observa în figura 2 că numărul bărbaților este superior (moderat) la toate vârstele până aproape de 50 de ani, prin păstrarea superiorității numerice de la naștere, 105 băieți la 100 de fete. Supramortalitatea masculină schimbă acest raport în timp și după vârsta de 50 de femeile sunt mai numeroase și în figură se poate observa cât de mare este superioritatea numerică a femeilor, accentuată odată cu vârsta. Populația necăsătorită se află, firesc, la copii și populația tânără. Natalitatea a fost în regres moderat în ultimii ani și reculul populației necăsătorite de aproape 200 de mii poate avea aici o explicație la nivelul populației de ambele sexe. Se poate însă remarca, regresul populației necăsătorite este situat doar la bărbați, la femei numărul fiind în creștere între 2011 și 2021.. Migrația externă indică o emigrație și o imigrație cu schimbare de reședință favorabila bărbaților. Să fie explicația în amânarea căsătoriei la o vârstă mai mare mai importantă la femei decât la bărbați? Datele nu o demonstrează: vârsta medie la prima căsătorie a crescut cu 2,5 ani la bărbați și cu 2,3 nai la femei între anii 2010 și 2021. Nu găsim explicați în ariile investigate. Probleme de calitate a datelor în condițiile în care și la recensământul din anul 2011 și la cel din anul 2012 pentru un număr mare de persoane nerecenzate starea civilă a fost dedusă din informații personale aflate în numeroasele baze de date și registre administrative folosite de INS? Populația divorțată a trecut de la 846 mii la 1,4 milioane, o creștere considerabilă care nu era previzibilă în dinamica numărului anual al divorțurilor, predominant între 25 și 30 de mii. Poate proveni ascensiunea din impactul sărăciei, al slăbirii normelor religioase, al violenței din societate, al impactului valorilor și comportamentelor agresiv răspândite de numeroasele servicii de streaming cu „unlimited movies and TV shows”. Sunt mai multe femei divorțate, ceea ce ar putea însemna fie o recăsătorie mai rapidă a bărbaților divorțați , fie decizie mai frecventă la femei de renunțare la recăsătorie (variabilă în funcție de vârstă și existenta copiilor).

Tabelul 2. Structura populației rezidente după starea civilă pe sexe la recensămintele din anii 2011 și 2021 – în % (Sursa: INS [1])

Ceea ce reține însă în mod special atenția în schimbările care au avut loc structura populației după starea civilă este veritabila cădere a numărului femeilor văduve. Pe cât de spectaculoasă, pe atât de dificilă în identificarea factorilor și mecanismelor determinante. Majorarea numărului de femei văduve se produce prin creșterea supramortalității masculine. În figura 3 putem vedea ce a însemnat Pandemia Covid-19 ca exces al deceselor la bărbați în anii 2020 și2021 la vârstele cu cea mai importantă supramortalitate masculină. După vârsta de 79 ani decesele sunt în echilibru numeric la cele două sexe și chiar o moderată superioritate la femei dar nesemnificativă. Am adăugat în grafic numărul de decese prin aceleași boli ale aparatului respirator (inclusiv Covid) pe sexe în anul 2019, neafectat de pandemie. Concluzia firească la care ajungem este o ascensiune a numărului de femei văduve în contextul pandemiei. Și totuși, putem vedea în tabelul 2 că numărul femeilor văduve este aproape la jumătatea celui din anul 2011.

Ajunși în acest punct al examinării schimbărilor survenite în dimensiunea populației văduve, credem că mecanismele schimbărilor pot fi mai bine înțelese recurgând la o incursiune în evoluția în timp a populației la vârste avansate, unde se află cea mai mare parte a văduvilor. Recurgerea la elemente de analiza demografică este indispensabilă. În figura 4 găsim datele comparative. Este vorba de numărul populației la vârstele de 60-80 nai în anul 2011 și cu 10 ani mai în vârstă, la 70-90 ani, în anul 2021. Este populația acelorași generații , 1951-1931, ceea ce elimină diferențe provenind din mărimea generațiilor la naștere. Regresul populației în cei 10 ani este considerabil, cu determinare directă a regresului populației văduve. Ponderea cea mai mare în această populație este deținută de femei. Mortalitatea forate ridicată în anii 2011-2021 și la bărbați, îndeosebi, și la femei în vârstă de 60-80 ani în anul 2011 nu putea avea alt rezultat decât regresul masiv al acestei populații, inclusiv al populației feminine văduve.

O observație are o semnificație aparte în înțelegerea schimbărilor din structura populației după starea civilă: la stările Căsătorit și Divorțat găsim în spatele cifrelor decizii personale. Chiar și la Necăsătorit într-o anumită măsură prin amânarea căsătoriei. În cazul văduviei la vârste avansate nu intervin decizii, intervine doar mortalitatea diferențială pe sexe. Migrația externă la aceste vârste este nesemnificativă.

Cititorul interesat în aprofundarea corelațiilor din figura 4, dintre dimensiuni ale generaților și populația vârstnică în anii 2011 și 2021, poate găsi detalii în figura din Anexă, cu scări duble ale generațiilor.

Numărul persoanelor căsătorire este și el în regres, mai important decât la cele necăsătorite, și la bărbați și la femei. La înregistrare completă a populației și declarare corectă a stării civile legale numărul persoanelor căsătorite ar fi egal la cele două sexe. Sunt însă factori care perturbă echilibrul, situațiile de divorț, situațiile de separare, confuzie căsătorie de jure/căsătorie de facto (uniune consensuală), declarație voit incorectă din varii rațiuni personale.

Educație

Informațiile asupra educației populației se referă în această fază de publicare a rezultatelor numai la distribuția întregii populații după nivelul instituției de învățământ absolvite, fiind grupate în trei nivele: superior (fără alte detalii), mediu (nivelul postliceal și de maiștri, liceal sau profesional de ucenici) și scăzut (nivelul gimnazial, primar, preșcolar și fără școală absolvită). Ne putem întreba cum poate fi apreciat nivelul general de educație al populației atât timp cât 84 la sută din populația țării are absolvită o școală de nivel inferior celui superior (este vorba de „cel mai înalt nivel de educație absolvit până la 1 decembrie 2021”. Datele Eurostat asupra proporției populației având nivel de educație terțiar (superior) în populația vârstă de 25-34 ani (în anul 2021) plasează România pe ultima poziție în UE-27 cu aproape 24 la sută, media UE fiind de 42 la sută [4] iar dacă ne referim la întreaga populație învârstă de 25-74 ani poziția României este aceeași cu 18 la sută comparativ cu 31 la sută nivel mediu în UE [5].

Aceste date comparative conturează un nivel comparativ de educație surprinzător de modest la nivelul întregii populații. Unde se află originea: în organizarea și performanțele sistemului de educație, supus aproape permanent unor reforme mediocre, un minister având competență modestă, cu selecție după nocivele criterii de partid, ori originea se află și în atitudinea populației față de educația copiilor, acceptarea mediocrității, rezerve față de un învățământ performant care implică automat exigența, interes în diminuare pentru studii superioare?

Datele recensământului confirmă însă un progres al nivelului de educație al populației față de situația de la recensământul anterior. Sunt 3,1 milioane de locuitori cu studii superioare. Erau 2,6 milioane la recensământul din anul 2011 și numai 900 de mii la cel din anul 1992. Schimbarea pozitivă se reflectă și în ascensiunea proporției femeilor cu studii superioare, ajunsă la 55 la sută, comparativ cu 54 și, respectiv, 44 la sută în anul 1992. Progresul de după anul 2011 nu a mai avut forța din deceniul anterior odată cu dispariția multor fabrici de diplome. Nu avem date fiabile publicate dar este o certitudine faptul că la românii având reședința în țările dezvoltate nivelul mediu de educație este mai ridicat iar în ultimii ani s-a constatat o creștere a celor care au emigrat cu studii superioare. Din altă perspectivă, zecile de mii de absolvenți de liceu care frecventează universități din străinătate nu vor reveni în țară la terminarea studiilor decât în mică măsură și nu vor constitui populație rezidenta în România cu studii universitare.

Există diferențe surprinzător de mari în nivelul de educație la nivelul etniilor (figura 5), cel puțin în parte greu de explicat, determinările fiind, probabil, în aria puțin vizibilă și sensibilă a modelelor culturale proprii apartenenței etnice, lingvistice și religioase, traversând în timp regimurile politice. Doar 16 la sută din populația rezidentă a țării are studii superioare, la români proporția fiind cu puțin mai mare – 17,5 la sută. Cele mai multe dintre etnii au un nivel de educație superior celui al românilor. Se disting însă câteva etnii cu valori de excepție: Evrei – 61 la sută,

Greci – 52, Armeni – 49. Urmează, cu valori sensibil mai mici, Macedonenii -cu 29 la sută,

Germanii – 27, Tătarii – 24 la sută. Din cele 19500 de persoane având Altă etnie 34 la sută au studii superioare. Probabil, este vorba de străini cu reședința obișnuită în România.

La cele aproape 2,5 milioane de locuitori cu Etnie necunoscută, cei cu studii superioare reprezintă aproape 12 la sută și 63 la sută au Nivel scăzut. Cifra de 2,5 milioane este enormă, cu semne de întrebare, ca și cele de la Limba maternă și Religie și în ultima parte a articolului unele aprecieri vor fi prezentate.

Vom putea avea unele informații suplimentare în datele cu structura pe vârste a etniilor, pe medii și județe, în rezultatele finale. Este posibil ca locuirea în urban să faciliteze accesul la instituții de învățământ superior. Modelul cultural al etniilor își pune și el amprenta.

Etnii, limbi materne, religii [1] [3]

Am plasat în partea finală a articolului analiza schimbărilor survenite în structurile populației după cele trei caracteristici culturale, domeniul fiind delicat și sensibil iar datele recensământului asupra dimensiunii populației pentru care datele sunt indisponibile la cele trei caracteristici par anormal de mari în forma publicată.

În distribuția pe etnii a populației se mențin ierarhiile de la recensământul anterior. Analiza, fie și sumară, a structurii întregii populații pe etnii este distorsionată de imensul număr și imensa proporție a populației la care nu sunt date disponibile: 2,5 milioane, însemnând 13 la sută din populația țării. Românii reprezintă aproape 77,7 la sută, Maghiarii 5,3 și Romii 3 la sută. Celelalte etnii, la fel de importante, au valori mai mici de 1 la sută. În cele 2,5 milioane de locuitori fără etnie în datele publicate se află, probabil, locuitori din toate etniile înregistrate. Este însă de admis, statistic vorbind, că în cea mai mare parte sunt români. Proporția de 78 la sută în întreaga populație, ca și cele de la alte etnii, nu sunt apropiate de cele reale. Eliminând populația cu date nedisponibile tabloul structurii populației pe etnii devine mai apropiat de realitate și la cele trei etnii menționate proporțiile sunt 89,3, 6 și 3,4 la sută. Cu excepția notabilă a minorității italiene, aflată în creștere numerică, scăderea populației este generală la celelalte etnii, chiar și la Romi, populație având o creștere naturală importantă (poate unică), migrație externă negativă și cu unele manifestări divergente în unele comunități în timpul recenzării în ceea ce privește declararea apartenenței etnice. La etniile la care există date distincte și comparabile la cele două recensăminte declinul este cel din figura 6. Scăderile cele mai mari sunt la Greci, Germani, Cehi, Evrei, Slovaci, Turci și la Altă etnie. La modul general, declinul este mai mare la populațiile mai îmbătrânite demografic, cu mortalitate mai ridicată, la cele cu fertilitate mai mică ori la cele cu migrație negativă importantă.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro