Primul oficial american care vine în România să se întâlnească cu Nicușor Dan

Un senator american a anunțat joi că va deveni primul oficial al SUA care se va întâlni cu președintele Nicușor Dan după ce acesta a câștigat alegerile.
„Urmează să plec într-o scurtă călătorie în Europa. În România, voi fi primul oficial al guvernului SUA care se va întâlni cu noul președinte pro-occidental ales. În Franța, voi susține un discurs despre necesitatea ca SUA și Europa să colaboreze pentru a preveni pierderea masivă de locuri de muncă cauzată de inteligența artificială”, a scris pe „X”, fosta platformă Twitter, senatorul Chris Murphy din Connecticut, un membru proeminent al Partidului Democrat aflat în opoziție la Washington.
Într-o înregistrare video publicată alături de mesaj, Murphy a spus că intenționează să discute cu președintele Dan despre consolidarea parteneriatului dintre România și SUA, precum și colaborarea reciprocă în vederea asistării Ucrainei.
El amintește de asemenea în mesajul său că „în România există un nou președinte, care a obținut o victorie neașteptată împotriva unui candidat pro-Trump, de dreapta”.
Cine este senatorul Chris Murphy
În vârstă de 51 de ani, Chris Murphy este senator din Connecticut din 2013 și, din ianuarie 2025, ocupă funcția de secretar adjunct al Caucusului Democrat din Senat, unul dintre cele mai importante grupuri ale legiuitorilor democrați din camera superioară a Congresului de la Washington.
El este democratul cu cel mai înalt rang în cadrul Comisiei pentru Relații Externe a Senatului american și membru al Subcomitetului pentru Europa și Cooperare în Securitate Regională, implicându-se și în politici legate de UE, NATO și sprijinul pentru Ucraina. Este, de asemenea, vice-președinte al „Senate Ukraine Caucus”, un grup bipartizan ce promovează sprijinul american pentru Ucraina.
Murphy este considerat unul dintre cei mai experimentați legiuitori democrați în probleme de politică externă.
El este de asemenea membru al Comitetului pentru Aprobări Bugetare („Appropriations”) și al Comitetului pentru Sănătate, Educație, Muncă și Pensii.