Sari direct la conținut

Primul pas pentru simplificarea procedurii de suspendare a lui Traian Basescu. Comisia Juridica: Curtea Constitutionala nu se va mai pronunta pe hotararile Parlamentului

HotNews.ro

O initativa legislativa depusa de senatorul PSD Georgica Severin si deputatul PNL Cornel Pieptea care prevede eliminarea atributiilor Curtii Constitutionale de a se pronunta pe constitutionalitatea hotararilor Parlamentului a primit miercuri aviz favorabil de la Comisia Juridica a Camerei Deputatilor. In prezent Curtea Constitutionala poate decide daca hotararile Camerei Deputatilor sau Senatului sunt constitutionale. Acest prerogativ al judecatorilor de la CCR complica procedura de suspendare a presedintelui Traian Basescu.

Mai exact, in prezent, pe baza legii CCR o eventuala hotarare a Parlamentului privind suspendarea lui Traian Basescu va trebui judecata la Curte, inainte de declansarea unui referendum.

„Prin legea 177/2010 in sarcina Curtii Constitutionale a fost stabilita si pronuntarea asupra constitutionalitatii hotararilor plenului Camerei Deputatilor, a plenului Senatului si a hotararilor plenului celor doua Camere. Consideram ca prin aceasta modificare se incarca in mod excesiv activitatea CCR, ceea ce dauneaza bunului mers al activitatii si al exercitarii rolului de arbitru institutional”, se arata in expunerea de motive.

  • Camera Deputatilor este prima camera sesizata. Pentru a intra in vigoare, propunerea legislativa trebuie sa treaca de plenul Camerei Deputatilor, apoi de plenul Senatului si apoi sa fie promulgata de Presedintie.

Context:

In septembrie 2010 Parlamentul a modificat legea Curtii Constitutionale astfel incat procesele sa nu se mai suspende dupa ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate. La Senat legea a primit un amendament suplimentar prin care controlul Curtii era extins asupra hotararilor adoptate de plenul camerelor separate sau reunite.

Amendamentul a fost propus chiar de un reprezentant PSD, senatorul Dan Sova. Legea, cu tot cu amendament, a trecut cu voturi PD-L in timp ce PSD s-a opus; PSD a atacat-o la Curtea Constitutionala, inclusiv pe modificarea operata de Sova insa fara succes.

Amendamentul lui Sova complica suspendarea presedintelui Traian Basecu dand dreptul judecatorilor constitutionali sa decida asupra hotararilor celor doua Camere, asupra carora Parlamentul era pana acum suveran.

Practic hotararile Camerei Deputatilor si Senatului pot fi atacate la Curtea Constitutionala, nu doar legile si ordonantele, ceea ce inseamna ca si o eventuala hotarare privind suspendarea lui Traian Basescu va trebui judecata la Curte, inainte de declansarea unui referendum. Practic modificarea legii a oferit puteri Curtii Constitutionale care a devenit un filtru suplimentar in calea suspendarii, facand din acest demers o misiune imposibila.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro