Sari direct la conținut

Primul pas spre aprobarea legii prin care Avocatul Poporului să aibă salariu de judecător ICCJ / Proiectul, depus în plină pandemie de coronavirus

HotNews.ro
Renate Weber, Foto: Agerpres
Renate Weber, Foto: Agerpres

Proiectul de lege depus în plină pandemie de coronavirus care prevede, printre altele, ca Avocatul Poporului să aibă o indemnizaţie lunară echivalentă cu a judecătorilor cu grad maxim de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost avizat favorabil joi în Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, într-o şedinţă online, se menționează în raportul comisiei, publicat pe site-ul Camerei Deputaților.

Ce prevede proiectul de lege:

  • Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia au dreptul la o indemnizaţie lunară echivalentă judecătorilor cu grad maxim de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv de la Curtea de Apel.
  • La împlinirea vârstei standard de pensionare, Avocatul Poporului şi adjuncţii săi care au îndeplinit cel puţin un mandat complet beneficiază de pensie calculată potrivit legislațieie aplicabile judecătorilor. Foştii avocaţi ai poporului şi foştii adjuncţi ai acestuia care au îndeplinit cel puţin un mandat complet au dreptul și ei la pensie şi recalcularea acesteia în aceleaşi condiţii.
  • Avocatul Poporului şi adjuncţii care nu au domiciliu şi nici locuinţă proprietate personală în Bucureşti beneficiază, de la data numirii în funcţie, de cazare gratuită, de transport săptămânal la şi de la localitatea de domiciliu, în condiţiile prevăzute de lege pentru deputaţi şi senatori.
  • Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia au dreptul la paşaport diplomatic în condiţiile legii, mai stipulează proiectul de lege.

Comisia pentru drepturile omului a avizat favorabil proiectul cu unele modificări:

  • Introducerea Comisiei pentru drepturile omului, alături de Comisia juridică, în procedura de audiere a candidaţilor pentru funcţia de Avocat al Poporului şi de adjunct, dar şi de revocare a acestora.
  • Personalul instituţiei Avocatul Poporului să aibă statutul funcţionarilor publici şi nu al funcţionarilor publici parlamentari, cum se prevedea în proiect.

    CONSULTĂ AICI PROIECTUL DE LEGE

Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului a fost depus în plină pandemie de coronavirus, fiind înregistrat la Camera Deputaților în 9 martie. Proiectul este semnat de patru deputați PSD – Florin Iordache, Adrian Solomon, Marian Cucsa și Claudia Gilia -, doi deputați UDMR – Izabella Ambrus și Eva Csep -, deputatul PNL Adriana Saftoiu și deputatul Steluță Cataniciu – neafiliat.

„Scopul adoptării unui nou act normativ, după aproximativ 23 de ani de la prima reglementare a legii de organizare și funcționare a instituției Avocatului Poporului și după multe modificări și completări este de natură a îmbunătăți cadrul legal necesar garantării drepturilor și libertăților constituționale ale persoanelor fizice,” susțin inițiatorii proiectului în expunerea de motive.

Conform actualei legislații, funcția de Avocat al Poporului este asimilată ca rang, salarizare și condiții de pensionare cu funcția de ministru, iar funcția de adjunct al Avocatului Poporului este asimilată cu funcția de secretar de stat, beneficiind de toate drepturile acestora.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro