Sari direct la conținut

Primul politician rus transsexual anunță că redevine bărbat: „Mi-am dat seama în timpul Postului Mare”

HotNews.ro

Primul politician transsexual din Rusia a făcut joi un anunț surprinzător, afirmând că a revenit la sexul atribuit la naștere, în contextul în care comunitatea LGBTQ+ a devenit din ce în ce mai reprimată la nivel național după începutul războiului din Ucraina, scrie The Moscow Times.

Roman Alioșin a folosit anterior numele Iulia Alioșina, pe un pașaport intern pe care l-a primit în 2020.

Anul trecut, deși se identifica în continuare ca femeie, el a renunțat să candideze la funcția de guvernator în regiunea Altai din Siberia, cu puțin timp înainte ca președintele Vladimir Putin să interzică schimbările de sex, atât cele medicale, cât și cele în acte.

Joi, Roman a schimbat numele canalului său de pe Telegram în „Alioșin” și a înlocuit poza de profil, în care apare acum ca bărbat.

„Mi-am dat seama că sunt bărbat în timpul Postului Mare”, a scris el într-o postare. „M-am uitat prin albume vechi ale strămoșilor mei, m-am rugat pentru ei și asta m-a ajutat să înțeleg ideea că sunt de fapt un tip”, a adăugat Alioșin.

„Sunt un patriot al țării mele, de aceea locuiesc în Rusia. Îmi cer scuze față de toți rușii!”, a mai scris el.

Nu este imediat clar în ce circumstanțe Alioșin, care anterior a militat pentru drepturile LGBTQ+ ca femeie trans, a luat decizia de a reveni la sexul masculin.

Alioșin a condus partidul de opoziție Inițiativa Civică din regiunea siberiană Altai până când și-a anunțat planurile de a părăsi politica, în 2022, în momentul în care parlamentarii ruși au început să adopte o legislație care să interzică „propaganda LGBT” în rândul tuturor vârstelor, care la acea vreme era interzisă doar în rândul minorilor.

La finalul lui 2023, Curtea Supremă a Rusiei a scos în afara legii așa-numita „mișcare publică internațională LGBT”, ceea ce a dus la raiduri ale poliției în localurile pentru homosexuali, la pedepse cu închisoarea pentru afișarea de „simboluri extremiste”, cum ar fi steagul curcubeu, și la urmărirea penală a persoanelor care au legături cu comunitatea LGBTQ+.

Ulterior, autoritățile ruse au plasat pe lista entităţilor „teroriste şi extremiste” această „mişcare internaţională LGBT”, în ciuda faptului că nu există nicio organizaţie cu acest nume în Rusia, potrivit unei note a serviciului rus de informaţii financiare, consultată în luna martie de AFP.

Preşedintele rus Vladimir Putin promovează de mult timp „familia” şi religia ortodoxă, ca valori care se opun Occidentului „decadent” sau „satanist”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro