Primul spital unde a fost internat Florin Piersic susține că actorul avea „la momentul internării” infecția care a dus la septicemie
Spitalul Militar din Cluj-Napoca, primul dintre cele patru spitale prin care Florin Piersic a trecut în ultimele săptămâni, afirmă, într-un răspuns pentru HotNews.ro, că „la momentul internării exista infecția care a generat complicațiile medicale”, iar actorul „nu a contractat o altă infecție din spitalul nostru”.
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, a fost tratat în patru spitale, două din Cluj, două din București. Spitalului Militar de Urgență Constantin Papilian din Cluj-Napoca a fost primul dintre ele. După ce medicii curanți au oferit în spațiul public informația că actorul are septicemie, HotNews.ro a solicitat, pe data de 9 mai, Spitalului Militar din Cluj un interviu cu un reprezentant al unității medicale abilitat să vorbească despre situația lui Florin Piersic.
Spitalul ne-a transmis că „nu vom realiza interviul solicitat și menținem informațiile din comunicatul pe care l-am transmis la cerere în data de 2.05.2024”.
În schimb, spitalul furnizează, în răspunsul la solicitarea de interviu formulată de HotNews.ro, o informație care nu apărea în comunicatul de presă din data de 2 mai: „Precizăm că la momentul internării exista infecția care a generat complicațiile medicale despre care există deja informații și faptul că actorul nu a contractat o altă infecție din spitalul nostru.”
În comunicatul de presă din data de 2 mai, spitalul comunicase doar că „actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecție nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru”. Nu apărea informația că infecția „exista la momentul internării”.
Spitalul Militar din Cluj-Napoca spune că „la internarea în spitalul nostru, actorul și familia acestuia au cerut să nu fie furnizate informații medicale și păstrarea intimității”.
Și Rafila spune că infecția lui Piersic era „preexistentă”
Ministrul Sănătății l-a vizitat miercurea trecută pe Florin Piersic, la Institutul Matei Balș. Joi seară, într-o intervenție la Digi 24, Alexandru Rafila a susținut că „nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale” în cazul lui Florin Piersic.
„Nu este vorba despre o infecţie dobândită în spitalele prin care a trecut, în ultima lună, domnul Florin Piersic, nici cele două de la Cluj, nici cele două din Bucureşti, pentru că infecţia era preexistentă, iar procedurile care au fost aplicate, respectiv la Cluj – un lavaj al acestei proteze de genunchi şi ulterior extragerea la Institutul Inimii din Cluj a acelui stimulator cardiac, care era infectat, n-au făcut altceva decât să încerce să înlăture infecţia, nicidecum nu putem să discutăm de o infectare a pacientului în cursul procedurilor medicale”, a spus Rafila, joi seară, la Digi 24.
I s-au făcut lui Florin Piersic analize bacteriologice la internarea în primul spital?
Principala condiție pentru ca o infecție nosocomială să poată fi raportată de un spital din România este ca fiecărui pacient să i se ia probe bacteriologice la internare, condiție care este „puțin respectată în spitalele din România”, explica, în trecut, chirurgul brașovean Dan Grigorescu, șeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov, pentru HotNews.ro.
O infecție nosocomială (luată din spital) poate fi declarată și raportată oficial doar în cazul în care se poate dovedi că pacientul a luat-o din spital: adică atunci când pacientului respectiv i s-au luat probe bacteriologice la internare și nu avea, la acel moment, respectiva infecție, mai spunea medicul.
Nu există date care să spună dacă lui Florin Piersic i s-au făcut analize bacteriologice în primul spital în care a fost internat – Spitalul Militar din Cluj-Napoca.
În ceea ce îl privește pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, HotNews.ro i-a solicitat să clarifice public declarațiile potrivit cărora infecția lui Florin Piersic era „preexistentă” și să comunice dacă actorului i s-au luat probe bacteriologice la momentul internării în primul spital – Spitalul Militar din Cluj.
Răspunsul nu a venit, până la momentul publicării acestui articol.
Traseul pacientului
În seara de 7 mai, Florin Piersic a fost transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca – al doilea spital unde a fost internat – la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București, cu un avion SMURD.
Medicii de la Institutul Inimii din Cluj i-au extras actorului sondele de la stimulatorul cardiac implantat în urmă cu 15 ani, sonde care se infectaseră și ele, în urma infecției generalizate din corp.
O zi mai târziu, pe 8 mai, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, Florin Crișan, declara pentru HotNews.ro că actorul are o infecție generalizată (septicemie) care îi poate pune viața în pericol.
Tot pe 8 mai, Institutul Inimii din Cluj organiza o conferință de presă în care dr. Horia Roşianu anunța că Florin Piersic avea deja septicemie la momentul internării în acest spital, unde fusese transferat de la Spitalul Militar din Cluj: „Situaţia era a unui pacient cu septicemie, cu o infecţie generalizată în sânge, cu un tratament antibiotic complex, dar care avea două particularităţi, şi anume două zone protetice: proteză de genunchi şi material protetic în inimă, adică stimulatorul cardiac cu cele două sonde ale lui.”
În aceeași conferință de presă, directorul medical al Institutului Inimii din Cluj, conf. dr. Adrian Molnar, declara că actorul s-a infectat, cel mai probabil, de la o branulă: „Am fost contactat de managerul Spitalului Militar din Cluj, în urmă cu 7 zile, când mi s-a spus despre boala dânsului și despre faptul că infecția de la genunchi s-ar fi extins la nivelul inimii. Am fost rugați să îi facem o evaluare. Dânsul a ajuns la Spitalul Militar Cluj în urma unei infecții pe care a contractat-o de la, probabil, o perfuzie, o branulă care i-a fost pusă cu câteva zile înainte. Totul este probabil, pentru că nu se știe exact punctul de plecare.”
Odată transferat în București, Florin Piersic a petrecut o zi și două nopți la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balş, unde a trecut printr-o „evaluare complexă legată de procesul infecţios”, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții spitalului.
Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș, a declarat public că infecția de care suferă Florin Piersic nu este una care „să îi pună în acest moment viaţa în pericol”. Totuși, Institutul Matei Balș s-a arătat rezervat în informațiile privind starea actorului transmise presei: „Nu putem face afirmaţii privitoare la evoluţie, ţinând cont de vârstă şi de comorbidităţi.”
Starea lui Florin Piersic se ameliorează
Problemele pentru Florin Piersic au început la mijlocul lunii aprilie, când actorul a ajuns la Spitalul Militar din Cluj. Pe 29 aprilie, el a fost transferat la Institului Inimii din Cluj. Pe 7 mai, medicii clujeni au decis să îl transfere pe Piersic la Institutul Matei Balș din București.
Pe data de 9 mai, Florin Piersic a fost transferat la Spitalul Foișor din Capitală, de la Institutul Matei Balș.
Foișor este al patrulea spital unde a ajuns actorul, în ultimele săptămâni.
La momentul internării la Foișor, reprezentanții spitalului au transmis că starea actorului era „gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”.
În aceeași zi, Florin Piersic a fost operat pentru extragerea protezei de genunchi ce devenise sursă de infecție. Medicii de la Spitalul Foișor i-au implantat actorului o proteză tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic.
În următoarele zile după această intervenție, reprezentanții Spitalului Foișor au anunțat că starea actorului este stabilă și a început să se amelioreze, iar actorul „S-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni”.