Prințul Harry și Meghan reacționează după ce tabloidul „The Sun” și-a cerut scuze pentru editorialul lui Jeremy Clarkson
Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au declarat că scuzele publicate de tabloidul The Sun după un editorial în care Jeremy Clarkson o critica virulent pe ducesa de Sussex nu reprezintă „nimic altceva decât o acţiune de PR”, informează AFP şi DPA.
Săptămâna trecută, Jeremy Clarkson, unul dintre prezentatorii fostei emisiuni TV „Top Gear”, a scris în acel editorial că visa la ziua în care Meghan urma „să fie adusă goală pe străzile din toate oraşele din Regatul Unit în timp ce mulţimea strigă ‘Ruşine!’ şi aruncă spre ea cu excremente”.
The Sun a anunţat vineri că regretă publicarea textului, pe care l-a retras de pe site-ul său şi din arhivele sale, iar editorul tabloidului s-a declarat „sincer dezolat”.
„Faptul că The Sun nu a contactat-o pe ducesa de Sussex pentru a-şi prezenta scuze arată intenţiile lor. Nu este nimic altceva decât o acţiune de PR”, a reacţionat sâmbătă un purtător de cuvânt al cuplului Harry-Meghan.
Articolul din The Sun a declanşat un număr record de plângeri (peste 20.000) la Autoritatea britanică de reglementare a presei, precum şi numeroase condamnări din partea unor personalităţi publice.
Jeremy Clarkson a invocat „o referire neinspirată la serialul ‘Game of Thrones'”.
În una dintre secvenţele cele mai marcante din „Game of Thrones”, un personaj feminin, regina Cersei, este supusă „Marşului Ruşinii”, în timpul căruia este forţată să meargă goală pe străzile unui oraş în timp ce localnicii aruncau spre ea cu gunoaie şi excremente. (Sursa: Agerpres)